Primvicepreşedintele PLDM, Mihai Godea a demisionat
Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat, Mihai Godea, a părăsit formaţiunea premierului Vlad Filat, cel mai mare partid din Alianţa pentru Integrare Europeană.
Articol de Lina Grâu, 04 Mai 2011, 12:04
Tensiune în creştere în interiorul Alianţei, aflată la putere în Republica Moldova.
Decizia, anunţată, miercuri, vine după ce Mihai Godea, care era şi lider al grupului parlamentar, a acuzat Alianţa că a renunţat la principiul moralităţii politice şi a avertizat că, din acest motiv, Partidul Comunist ar putea reveni la putere.
Mihai Godea a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că părăseşte partidul condus de premierul Filat şi asta pe motiv că formaţiunea ar fi deviat mult de la ceea ce a însemnat acum trei ani şi jumătate, când a fost fondată, asta atât la capitolul democraţie în partid, cât şi în ceea ce priveşte principiile luptei anticomuniste .
Deputatul a lăsat să se înţeleagă că există riscul unei apropieri a liderului partidului, premierul Filat, de Partidul Comuniştilor pentru crearea unei alianţe, sugerând că aceasta a fost ultima picătură care a determinat plecarea sa din partid.
"De fapt, ceea ce vreau eu să fac: să transmit un avertisment societăţii, să transmit un mesaj, că ceva este putred în Danemarca noastră, că lucrurile nu merg aşa cum trebuie să meargă, că nu există voinţă politică şi aşa mai departe. Pe de altă parte, există un real pericol al revanşei comuniste şi nu putem să privim impasibil la tot ceea ce se întâmplă", a spus acesta.
Premirul Vlad Filat, surprins de decizie
Premierul Vlad Filat, lider al PLDM, a declarat că anunţul lui Mihai Godea a fost o surpriză pentru el.
Miercuri, Vlad Filat a ţinut o conferinţă de presă în care a spus că plecarea lui Mihai Godea este o parte a unui scenariu îndreptat împotriva Alianţei pentru Integrare Europeană de guvernare, dar şi împotriva sa personal. PLDM, condus de premierul Filat, este cel mai mare partid din actuala alianţă de guvernare şi deţine 32 din cele 101 mandate în Parlament.
După constituirea Alianţei, în decembrie anul trecut, mai multe voci l-au acuzat pe liderul PLDM de faptul că ar fi purtat negocieri netransparente cu Partidul Comuniştilor pentru a crea o coaliţie de natură să depăşească criza politică legată de imposibilitatea partidelor necomuniste de a alege un preşedinte.
Premierul Filat a negat că ar avea vreo înţelegere cu comuniştii.
Luna trecută, un alt prim-vicepreşedinte al PLDM, unul dintre fondatorii partidului, Alexandru Tănase, care deţinea şi funcţia de ministru al justiţiei, s-a arătat nemulţumit de starea de lucru din PLDM şi a plecat din partid, optând pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, transmite corespondentul RRA.