Premierul Vlad Filat participă la Consiliului de Cooperare Moldova-Uniunea Europeană
Şeful Executivului de la Chişinău, Vlad Filat, participă , joi, la o reuniune a Consiliului de Cooperare Moldova-Uniunea Europeană.
Articol de Claudia Marcu, 05 Mai 2011, 11:43
Aflat de miercuri, la Bruxelles, Filat a declarat că speră într-o recunoaştere cât mai rapidă a perspectivei europene a statului său.
Din 2009 şi până acum Moldova a făcut progrese impresionante în relaţia cu Uniunea Europeană, asumându-şi o agendă extrem de ambiţioasă, însă recunoaşterea perspectivei europene a ţării ar fi un mesaj important atât pentru societatea civilă, cât şi pentru clasa politică , a spus, miercuri, premierul Vlad Filat.
"Nu cred că este just în raport cu Republica Moldova a ţine această ţară la distanţă şi într-o incertitudine. Recunoaşterea perspectivei europene nu înseamnă obligatoriu şi acceptarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, dar totodată înseamnă o motivare puternică pentru întreaga societate din Republica Moldova în implementarea reformelor şi acţiunilor care apropie ţara noastră de Europa", a atras atenţia premierul ţării vecine.
În perioada care urmează, în cadrul Forumului Uniunea Europeană-Moldova vor fi organizate la Bruxelles patru mese rotunde, pe teme de interes pentru Moldova: liberalizarea vizelor, acordul liber de schimb, cooperarea energetică şi liberalizarea pieţei aviatice, potrivit corespondentului RRA.