Premierul Vlad Filat cere explicaţii ambasadorului Moscovei la Chişinău
Sute de persoane au protestat în Republica Moldova, nu departe de locul unde un tânăr a fost împuşcat duminică de către un militar din forţele ruse dislocate în Transnistria şi au cerut evacuarea armatei ruse.
Articol de Lina Grâu, 04 Ianuarie 2012, 09:40
Demonstranţii au cerut desfiinţarea postului militar rus, dar şi evacuarea armatei ruse de pe teritoriul republicii.
Chişinău a cerut de nenumărate ori retragerea prezenţei militare ruse de pe teritoriul său, dar şi schimbarea formatului misiunii de pacificare, din unul militar sub control rusesc în misiune civilă cu mandat internaţional.
În noaptea de Revelion, un pacificator rus, fiind la post, a tras într-o maşină care a trecut podul peste Nistru în zona localităţii Vadul lui Vodă, fără a se opri la indicaţiile militarilor ruşi.
Vadim Iser de 18 ani a fost rănit mortal şi a decedat după câteva ore la spital.
Premierul Vlad Filat a suţinut că pacificatorul rus nu a avut motive întemeiate să deschidă focul asupra civilului.
"Este un caz regretabil, este un caz foarte grav şi ar trebui să fie administrat corect, să lăsăm ancheta să-şi facă datoria, noi sperăm la colaborare. Şi, în acest sens, solicitările respective către partea rusă au fost făcute" a precizat Vlad Filat.
Tânărul ucis era membru al Partidului Liberal Democrat, condus de premierul Vlad Filat.
Autorităţile moldovene l-au convocat pe ambasadorul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin, pentru explicaţii iar sute de protestatari au cerut retragerea prezenţei militare ruse din Republica Moldova.