PL cere rechemarea ambasadorului Federaţiei Ruse
Partidul Liberal din Republica Moldova, a solicitat imperativ Ministerului de Externe să ceară Moscovei rechemarea ambasadorului Federaţiei Ruse la Chişinău, Valerii Kuzmin.
Articol de Lina Grâu, 06 Ianuarie 2012, 10:20
PL spune într-o declaraţie că activitatea lui Valerii Kuzmin „trezeşte nemulţumiri generale şi aduce grave prejudicii relaţiilor dintre cele două state”.
Declaraţia vine după ce acum trei zile ambasadorul rus a făcut un şir de declaraţii sarcastice la adresa tânărului de 18 ani care a fost împuşcat de un ofiţer rus din forţele de menţinere a păcii de pe Nistru.
Kuzmin a spus că maşina pe care o conducea acesta a fost furată şi că tănărul care a murit ar fi fost beat şi nu ar fi avut permis de conducere.
Informaţiile au fost dezminţite a doua zi de Ministerul de Interne de la Chişinău.
Prin declaraţia emisă, joi, Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, condamnă afirmaţiile ambasadorului rus şi le califica drept indecente, insultătoare pentru ţara-gazdă şi neconforme cu statutul său diplomatic.
Ministerul de Externe de la Chişinău nu a comentat deocamdată solicitarea PL.