PC "nu are nici o şansă" să revină la putere
Preşedintele intermiar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, nu crede în şansele comuniştilor de a câştiga alegerile anticipate de duminică.
Articol de Cătălin Gomboş, 26 Noiembrie 2010, 16:38
În ultima zi de campanie în Republica Moldova, Mihai Ghimpu a trecut în revistă campania electorală a Partidului Liberal, pe care îl conduce, şi s-a arătat convins că Partidul Comuniştilor nu are nicio şansă de a reveni la putere.
"Cu o guvernare comunistă, Republica Moldova nu poate să depăşească criza social-economică. Democraţia înseamnă dreptate, bunăstare, libertate. Comunism înseamnă sărăcie şi mizerie", susţine Mihai Ghimpu.
Şi primul-ministru Vlad Filat a făcut un bilanţ al campaniei PLDM şi a afirmat că Partidul Comuniştilor se află, în acest moment, în derivă.
Vlad Filat a adăugat că nu există nicio posibilitate de fraudare a alegerilor, ca urmare a numărului mare de observatori prezenţi.
La fel ca şi Mihai Ghimpu, Filat s-a arătat conciliant faţă de partenerii de coaliţie, în ciuda schimburilor de replici din ultimele luni, şi a îndemnat electoratul să iasă la vot.
"Eu cred în înţelepciunea poporului nostru şi sunt sigur că, ieşind la vot în ziua de duminică, dânşii vor hotărî viitorul ţării", a afirmat Vlad Filat.
Sondajele de opinie publicate până acum indică o victorie a partidelor care compun Alianţa pentru Integrare Europeană.