Partidul Comuniştilor, cea mai puternică formaţiune din Moldova
Rezultatele finale ale alegerilor din Republica Moldova confirmă că Partidul Comuniştilor rămâne cea mai puternică formaţiune politică din Republica Moldova, cu un total de 42 de mandate de deputat din 101.
Articol de Cătălin Gomboş, 30 Noiembrie 2010, 09:05
În Republica Moldova, Comisia Electorală Centrală a încheiat, luni noapte, numărarea tuturor voturilor.
Nici comuniştii, nici partidele Alianţei pentru Integrare Europeană nu au reuşit să obţină suficiente mandate pentru a putea desemna în Parlament preşedintele ţării, una dintre pricipalele mize ale legerilor legislative anticipate de duminică.
Partidul Comuniştilor rămâne cea mai puternică formaţiune politică din Republica Moldova, cu un total de 42 de mandate de deputat din 101.
Comuniştii sunt urmaţi de liberal-democraţi, cu 32 de mandate, democraţi, cu 15, şi liberali, cu 12.
Niciuna dintre cele două posibile coaliţii menţionate până acum nu ar avea cele 61 de mandate necesare pentru alegerea preşedintelui şi ieşirea din blocajul politic.
Alianţa PCRM-PD, propusă astăzi de comunişti, cumulează 57 de mandate, în timp ce Alianţa pentru Integrare Europeană, formată din liberal-democraţi, democraţi şi liberali, dacă va fi menţinută, va avea 59 de mandate.
În ambele variante poate fi ales un preşedinte al parlamentului şi validat un guvern, însă dacă şeful statului nu va fi ales din două încercări, vor trebui convocate din nou alegeri anticipate.