Mişcarea Acţiunea Europeană, fuziune cu Partidul Liberal
Mişcarea Acţiunea Europeană, formaţiune extraparlamentară de la Chişinău, fuzionează cu Partidul Liberal (PL), aflat la guvernare în Republica Moldova, în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană.
Articol de Lina Grâu, 09 Martie 2011, 17:19
La Chişinău, Partidul Liberal, formaţiune parlamentară cu 12 deputaţi în Legislativ, şi Mişcarea Acţiunea Europeană, partid extraparlamentar cu un scor sub 2 % la ultimile alegeri, au semnat, miercuri, un acord de fuziune.
Liderii celor două formaţiuni, Veaceslav Untilă şi, respectiv, Mihai Ghimpu, au semnat, în faţa presei, acordul de fuzionare, urmând ca procedura să fie încheiată la finele săptămânii, în cadrul congreselor celor două partide.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că negocierile pentru fuziunea celor doua formaţiuni cu doctrina liberală durează de mai bine de jumătate de an şi a salutat faptul ca s-a ajuns la o înţelegere acum, cu câteva luni înainte de alegerile locale, care vor avea loc cel mai probabil în luna iunie.
Propunerea de fuzionare a venit din partea Mişcării Acţiunea Europeană, care îşi doreşte consolidarea liberalismului în Republica Moldova, a declarat Untilă.
El a recunoscut că este posibil ca nu toţi membrii formaţiunii sale să fie de acord cu această decizie, dar a menţionat că va explica beneficiile acesteia.
Liderii celor două partide au evitat să spună dacă se mai poartă discuţii şi cu alte partide în vederea semnării unor acorduri similare.