Marea Britanie a sistat ajutorul financiar pentru Republica Moldova
Republica Moldova se numără printre statele care nu vor mai primi ajutor internaţional din partea Marii Britanii.
Articol de Dan Vasiliu, 28 Februarie 2011, 20:00
Guvernul de la Londra va anunţa , marţi, noul buget destinat dezvoltării internaţionale, accentul fiind pus asupra statelor în care nivelul sărăciei se situează cu mult sub limită.
Marea Britanie a alocat aproximativ opt miliarde de lire sterline pentru programare de dezvoltare internaţională din acest an, dar a decis să oprească ajutorul acordat direct pentru 16 state, printre care Republica Moldova, Rusia şi China.
Ministrul pentru dezvoltare internaţională, Andrew Mitchell, a explicat la BBC motivele acestei decizii.
"Am încercat să ne asigurăm că programele noastre se vor concentra asupra zonelor care au cea mai mare nevoie. Din unele ţări ne vom retrage pentru că s-a înregistrat o reducere a nivelului de sărăcie, iar în altele am constatat că programele bilaterale nu sunt atât de eficiente pe cât ne-am fi dorit şi am hotărât să lăsăm alte organizaţii să acţioneze în acele state", a anunţat, Andrew Michel citat de corespondentul RRA. Dan Vasiliu