Joe Biden sprijină reformele democratice din Republica Moldova
Vineri, vicepreşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, a fost în vizită la Chişinău după ce, joi s-a aflat la Moscova. Foto: Agerpres
Articol de Simona Mihăescu, 11 Martie 2011, 12:03
Vicepreşedintele american, Joe Biden, a transmis un mesaj de susţinere pentru Republica Moldova şi reformele democratice din această ţară, într-un discurs rostit, vineri, în faţa a mii de oameni, în centrul Chişinăului.
Statele Unite sprijină aspiraţiile Republicii Moldova de a deveni un stat european, democratic şi prosper şi salută progresele făcute în ultima perioadă.
Joe Biden a avertizat însă că reformele trebuie să fie unele serioase şi profunde.
"Sprijinim puternic angajamentul vostru pentru reforme politice şi economice şi abordarea problemelor complicate, însă în timp ce salutăm progresele voastre, vreau să fie foarte clar: nu poate fi democraţie fără un sistem legal transparent, fără determinare în lupta împotriva corupţiei şi fără stoparea traficului de persoane", a declarat Joe Biden.
Prezenţa lui Joe Biden la Chişinău a fost catalogată de primul-ministru, Vlad Filat, drept un semnal că Republica Moldova se bucură de susţinere în demersurile sale.
"Ştim cu toţii că Republica Moldova traversează o perioadă de tranziţie, însă noi nu vom reuşi să modernizăm Moldova fără sprijinul poporului şi al partenerilor externi", a afirmat Vlad Filat.
Joe Biden: alegerile au demonstrat ataşamentul moldovenilor pentru democraţie
Într-un interviu pentru "Rossiskaia Gazeta", Joe Biden declara că vizitează Republica Moldova pentru că "este o poveste de succes a democraţiei".
"Vizitez Moldova pentru că este o poveste de succes a democraţiei. Alegerile de anul trecut au demonstrat ataşamentul moldovenilor pentru democraţie, administraţie transparentă, drepturile omului şi reforme economice. De asemenea, vor fi mândru să fiu primul vicepreşedinte al SUA, care a vizitat Moldova", a declarat vicepreşedintele SUA.
Vicepremierul Iurie Leancă, ministrul de externe, a declarat, joi seară, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune Moldova 1, că vizita lui Joe Biden semnalează un sprijin deschis al eforturilor Guvernului de la Chişinău de a repune Republica Moldova pe un făgaş modern, european.
"Această vizită arată şi interesul de a ne sprijini, de a ne sprijini politic, de a ne sprijini moral, ceea ce contează foarte mult, să reuşim să facem faţă acestor multiple provocări, cu care, din păcate, micul nostru stat se confruntă - de ordin politic, de ordin economic, social, dar şi provocări de ordin de securitate" a spus
Leancă.
Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, consideră că singurul beneficiu al vizitei lui Joe Biden este faptul că drumurile în Chişinău au fost reparate şi s-a făcut ceva curăţenie în oraş.
"În primul rând, domnul vicepreşedinte ne ajută pe noi să facem ordine în capitală. Eu cred că chişinăuienii vor fi mulţumiţi de domnul vicepreşedinte. Eu, deja, am avut întâlniri cu trei vicepreşedinţi ai SUA. Lasă să mai încerce şi altcineva să petreacă aşa o întâlnire, a spus Vladimir Voronin.
Autorităţile regiunii separatiste transnistrene, la rândul lor, s-au arătat îngrijorate de faptul că Joe Biden n-a solicitat o întrevedere cu reprezentanţii Tiraspolului, urmând să-şi facă astfel "o viziune unilaterală asupra situaţiei din regiune", după cum a declarat pretinsul ministru de externe al regiunii separatiste Vladimir Iastrebceak, într-un interviu pentru "The Wall Street Journal".
Vizita vicepreşedintelui american Joe Biden la Chişinău va dura şase ore, iar măsurile de securitate sunt unele fără precedent pentru Republica Moldova, informează corespondenţii RRA.