În Republica Moldova continuă ofertele pentru alianţe politice
Premierul în exerciţiu al Republicii Moldova, Vlad Filat, a făcut prima oferta concretă de formare a unei alianţe împotriva Partidului Comuniştilor, la o saptamână de la anunţarea rezultatului alegerilor parlamentare anticipate.
Articol de Cătălin Gomboş, 07 Decembrie 2010, 15:34
Oferta Partidului Liberal Democrat vine pe fondul neîncrederii exprimate de Mihai Ghimpu, lider al Partidului Liberal. Acesta semnalează că oferta vine cam târziu, în condiţiile în care Partidul Comuniştilor, deţinător al celor mai multe mandate parlamentare, negociază deja formarea unei majorităţi cu cea de-a patra formaţiune intrată în parlament, şi anume Partidul Democrat.
Alianţa pare destul de aproape, deşi nu au spus până acum că s-ar fi înţeles în mod concret. Marian Lupu a zis că nu constatat existenţa niciunui fel de divergenţe de opinii între Partidul Comuniştilor şi Partidul Democrat, atât în ceea ce priveşte politica internă, cât şi politica externă, unde aceasta este chiar o premieră.
Comuniştii ar fi fost de acord cu integrarea europeană ca prioritate stategică, spre deosebire de poziţii pe care le-au anunţat în timpul campaniei electorale, când ar fi preferat o apropiere de Uniunea Rusia-Belarus.
Bineînţeles că Rusia rămâne un partener strategic în viziunea ambelor partide. Până acum au spus că nu au făcut însă o înţelegere clară cu privire la funcţiile care vor fi partajate sau chiar şi la o alianţă între cele două.
Premierul Vlad Filat a oferit marţi, practic, acelaşi proiect , care s-a văzut şi în iulie anul trecut, anume, Partidul Liberal Democrat să-şi păstreze funcţia de prim-ministru, Partidul Liberal pe cea de preşedinte al Parlamentului şi Partidul Democrat, pe cea de şef al statului.
"Punctul de vedere al Partidului Liberal Democrat din Moldova este că Partidului Democrat urmează să-i revină funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, iar Partidului Liberal funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Este o ofertă conformă opţiunii exprimate de cetăţeni la data de 28 noiembrie şi, totodată, o ofertă care corespunde intereselor de dezvoltare a Republicii Moldova ca stat democratic şi european" a spus Vlad Filat.
Prima reacţie la intervenţia premierului Vlad Filat a venit de la preşedintele în exerciţiu Mihai Ghimpu, care s-a exprimat din nou puternic în favoarea reformării Alianţei pentru Integrare Europeană. El a precizat că Partidul Democrat trebuie ascultat cu mai mare atenţie.
De altfel, şi ieri, (luni n.r.) Mihai Ghimpu a admis faptul că democraţii se află acum într-o poziţie specială, întrucât au două opţiuni şi a deplâns şi faptul că această ofertă vine un pic cam târziu, la o săptămână după alegeri şi este transmisă prin intermediul presei.
"E un pas bun, întârziat un pic, oferta de astăzi, dar nu este în totalitate. Şi nu înţeleg de ce s-a făcut prin intermediul mass-media şi nu la masă. De aceea, credem că urgent trebuie să ne aşezăm la masă şi să găsim înţelegerea pentru a nu chinui cetăţenii care au avut încredere în noi şi acum şi acum /încep/ să o pună la îndoială" a spus Mihai Ghimpu.
Există, în primul rând, două variante principale de coaliţii. Cea care a început deja negocierile, între Partidul Comuniştilor şi Partidul Democrat; aceasta ar avea 57 de mandate, suficiente pentru a alege un prim-ministru şi un preşedinte al parlamentului, dar cu patru mai puţine decât este nevoie pentru alegerea şefului statului.
Cea de-a doua variantă, despre care vorbesc insistent liberal-democraţii şi liberalii, ar fi o alianţă între aceste două partide şi Partidul Democrat; şi în acest caz ar fi doar 59 de mandate, faţă de 61, cât ar fi nevoie pentru alegerea preşedintelui.
Astfel încât, în ambele cazuri, este nevoie de un compromis cu viitoarea opoziţie, dacă se doreşte evitarea alegerilor anticipate. Dacă nu, anul viitor, din aceeaşi cauză a nealegerii preşedintelui, Republica Moldova ar putea să aibă din nou alegeri anticipate, informează corespondentul Radio România.