Criza politică din Republica Moldova s-a deblocat
Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu este noul preşedinte interimar al Republicii Moldova, iar Vlad Filat este propunerea pentru prim-ministru. Foto: Agerpres
Articol de Lina Grâu, 31 Decembrie 2010, 12:42
Noul preşedinte interimar al Republicii Moldova, liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a anunţat că va semna, vineri, decretul privind desemnarea liderului Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, în calitate de candidat la funcţia de premier.
Aceasta, după ce joi, la Chişinău, a fost constituită coaliţia de guvernare de centru-dreapta, care deţine o majoritate de 59 de mandate din 101.
Partidul Comuniştilor, cu cele mai multe mandate obţinute la alegerile din 28 noiembrie, a rămas în opoziţie.
Alianţa pentru Integrare Europeană 2, cum a fost denumită, l-a ales în calitate de preşedinte de parlament pe Marian Lupu, care va asigura şi interimatul funcţiei de şef de stat până în momentul în care deputaţii din Alianţă vor reuşi să aleagă un preşedinte de ţară.
Pentru aceasta, coaliţia, care deţine 59 de mandate, va avea nevoie de susţinerea a cel puţin doi deputaţi comunişti, pentru că şeful statului poate fi ales cu minimum 61 de voturi.
Din momentul în care Marian Lupu va merge la Preşedinţie, funcţia de preşedinte de Parlament va reveni liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
Guvernul revine actualului premier în exerciţiu, liderul PLDM, Vlad Filat.
La nivelul Guvernului, şapte ministere vor aparţine Partidului Liberal Democrat şi câte cinci ministere Partidului Democrat şi Partidului Liberal.
Vlad Filat a declarat că va veni în Parlament pentru a prezenta structura Executivului şi programlul de guvernare pentru următorii patru ani peste 15 zile, termen acordat de legislaţie.
Deputaţii comunişti nu au participat la alegerea lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte de Parlament şi au declarat că vor bloca şi procedura de alegere a şefului statului, ceea ce ar putea să însemne noi alegeri anticipate anul viitor.
Dilplomţia de la Bucureşti salută reconstituirea Alianţei pentru Integrare Europeană
Ministerul Afacerilor Externe din România salută semnarea acordului de reconstituire a Alianţei pentru Integrare Europeană, ca pe o premisă a creşterii stabilităţii politice interne.
Diplomaţia de la Bucureşti îşi exprimă speranţa că noua alianţă de guvernare din Republica Moldova va reuşi să obţină sprijinul parlamentar pentru alegerea şefului statului.
În document se reiterează disponibilitatea României de a sprijini necondiţionat perspectiva europeană a Republicii Moldova