Consultările de la Viena nu au reglementat "problema" transnistreană
Reluarea oficială a negocierilor în formatul 5+2 pentru reglementarea transnistreană nu va fi posibilă în viitorul apropiat. O nouă reuniune ar urma se va desfăşura, în iunie, la Moscova, a spus vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Eugen Carpov.
Articol de Lina Grâu, 06 Aprilie 2011, 17:07
Reuniunea, care se desfăşoară, începând de marţi, la Viena se anunţă ca fiind ultima în regim informal, urmând ca în cadrul acesteia să se convină asupra reluarii procesului oficial de negocieri în formatul 5+2, după o pauză de 5 ani.
Eugen Carpov şi-a exprimat regretul pentru faptul că acest lucru nu a fost posibil.
Oficialul a evitat să precizeze care dintre părţi s-au opus avansării discuţiilor de la nivel informal la cel oficial, discuţii în cadrul cărora urma să se lucreze pentru elaborarea statutului special al regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova.
"Spre regret, o decizie pozitivă nu a fost posibil de luat. Subiectul va fi discutat în continuare la următoarea reuniune care se preconizează pentru luna iunie la Moscova. Am convingerea ca putem extinde aria de dialog acoperind partea principală – dialogul politic asupra identificării statutului juridic special al regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova"vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Eugen Carpov.
Săptămâna trecută la Moscova ministrul rus de externe Serghel Lavrov a pledat pentru ca Transnistriei să-i fie acordat un statut special în cadrul statului unitar Republica Moldova.
Declaraţia a fost salutată la Chişinău, însă criticată cu vehemenţă de autorităţile separatiste de la Tiraspol, care au anunţat, printr-un comunicat, că Transnistria îşi vede viitorul “doar ca stat suveran şi independent, membru cu drepturi egale al cominutăţii internaţionale”.
Negocierile în formatul 5+2 au fost întrerupte în 2006, din cauza refuzului Tiraspolului, dar şi al Moscovei, de a participa la discuţii, şi de atunci au avut loc doar negocieri informale. Observatorii în proces, UE şi SUA, au pledat în permanenţă, de rând cu Chişinăul, pentru reluarea discuţiilor.
Autorităţile moldovene susţin idea ridicării statutului pentru reprezentanţii UE şi ai SUA, de la cel de observatori, la cel de mediatori cu drepturi depline în reglementarea transnistreană, spune Eugen Carpov.
"Noi sprijinim pe deplin şi, de fapt, iniţiativa ne aparţie pentru ca să egalăm în poziţii Federaţia Rusă, Ucriana şi OSCE cu UE şi SUA. Spre regret, decizia trebuie luată prin consens în acelaşi format 5+2 de către toţi participanţii şi la moment se observă o reticenţă în primul rând din partea celor de la Tiraspol", a mai spus vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Eugen Carpov.
La Viena responsabilulul de relaţiile externe al regiunii separatiste, Vladimir Iastrebciak, i-a înmânat lui Eugen Carpov o scrisoare, prin care liderul regiunii separatiste, Igor Smirnov, îl invită pe premierul moldovean Vlad Filat în ceea ce el a numit “o vizită oficială în Transnistria”.
Guvernul de la Chişinău nu a comentat încă gestul liderului de la Tiraspol.