Băncile din Moldova, ţinta atacurilor de "tip rider"
Premierul Republicii Moldova atrage atenţia că mai multe bănci din ţară sunt supuse unor atacuri de "tip rider", operat din oraşul rusesc, Sankt Petersburg.
Articol de Lina Grâu, 09 Septembrie 2011, 11:27
Premierul Vlad Filat a anunţat recent că patru bănci din Republica Moldova şi o importantă companie de asigurări a fost ţinta unor atacuri de tip rider operat prin intermediul unei judecătorii din oraşul rusesc Sankt Petersburg şi în urma căreia acţionarii majoritatea dintre ei investitori străini au pierdut între 78% şi 5% din acţiuni.
Subiectul încinge spiritele la Chişinău fiind intens discutat atât de experţi economici cât şi de factorii politici care însă deşi au sugerat de mai multe ori că ar şti cine stă în spatele recentelor atacuri până în prezent nu au dat nici un nume concret.
Propunerea lansată, joi, de partidul comuniştilor de a convoca o şedinţă extraordinară a parlamentului pe acest subiect a fost lansată acum două zile şi de Valeriu Streleţ, preşedintele Grupului Parlamentar al Partidului Liberal Democrat al premierului Vlad Filat.
Iniţiativa a fost însă retrasă a doua zi pe motiv că foarte mulţi deputaţi sunt plecaţi în delegaţii, subiectul urmând să fie abordat la prima şedinţă ordinară a legislativului care va avea loc peste trei săptămâni.
Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov a declarat în cadrul şedinţei din această seară a clubului de presă că înstrăinarea abuzivă a acţiunilor unor bănci are legătură şi cu criza politică din Republica Moldova manifestată prin nealegerea şefului statului dar şi prin conflictele interminabile dintre componentele alianţei pentru integrare europeană de guvernare.
"Gradul ăsta de obrăznicie depinde în mare măsură şi de calitatea actului de guvernare, de relaţiile interne. Dacă era o coaliţie foarte solidară, foarte disciplinată care demonstrează prin raţiunile sale că face ordine şi este preocupată în mod serios de problemele ţării atunci eu sunt absolut convins că şi şmecherii ăştia ar fi cu mult mai atenţi, prudenţi şi poate mai puţin obraznici", a susţinut acesta.
Dumitru Diacov şi-a exprimat regretul şi pentru faptul că la nivelul clasei politice nu există încă certitudini legate de perspectiva algerii şefului statului, ceea ce înseamnă că pericolul destrămării alianţei de uvernare şi a unor noi alegeri anticipate se menţine în continuare.
Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a declarat recent că soluţia comună pentru alegerea preşedintelui va fi cunoscută pe 21 septembrie, a doua zi, după ce Curtea Constituţională va aviza pozitiv sau negativ un proiect de lege care presupune reducerea treptată a numărului de voturi necesar alegerii şefului statului în parlament, de la trei cincimi de deputaţi la o majoritate simplă, informează corespondentul RRA.