Asistență financiară din partea Băncii Europene de Investiții
Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a anunțat că BEI ar putea finanța crearea pieţelor agricole din țara sa.
Articol de Cătălin Gomboş, 10 Septembrie 2011, 11:11
Premierul moldovean, Vlad Filat, s-a întâlnit, vineri, cu o delegaţie a instituţiei financiare europene.
Potrivit șefului Executivului de la Chișinău, finanțarea de către Banca Europeană de Investiţii ar contribui la dezvoltarea agriculturii şi sporirea competitivităţii produselor agricole autohtone.
”În urma creării acestei infrastructuri, noi vom oferi nu doar dinamism în activitatea în agricultură, dar vom oferi şi posibilitatea ca producătorii să se dezvolte atât în piaţa internă, dar şi privind capacitatea de export”, a precizat Vlad Filat, la finalul discuțiilor cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții.
Potrivit corespondentului RRA, Banca Europeană de Investiţii este dispusă să acorde, în continuare, Republicii Moldova, asistenţă în realizarea unor proiecte, inclusiv cel al gazoductului Iaşi-Ungheni.
Până în prezent, Banca a asigurat finanţarea a şapte proiecte în această ţară, în valoare totală de 235 de milioane de euro.