Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Guvernul a adoptat calendarul alegerilor

Guvernul a adoptat hotărârea care stabileşte calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai și două acte normative care conţin calendarul organizării alegerilor prezidenţiale.

Guvernul a adoptat calendarul alegerilor
Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului. Foto: gov.ro

Articol de Andrei Şerban, 29 Ianuarie 2025, 08:50

Guvernul a adoptat azi hotărârea care stabileşte calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai.

Guvernul a mai adoptat două acte normative care conţin calendarul organizării alegerilor prezidenţiale - primul tur pe 4 mai şi, eventual, al doilea tur, pe 18 mai.

"Perioada electorală va începe în 18 februarie 2025 cu aducerea la cunoştinţa publică a datei la care se va efectua tragerea la sorţi a celor cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din Biroul Electoral Central. De asemenea, desemnarea celor cinci judecători se va face până pe 20 februarie 2025, astfel dându-se posibilitatea constituirii Biroului Electoral Central cu data-limită 22 februarie 2025. Apoi, termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central de către partidele, alianţele politice şi electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţilor independenţi este de 15 martie 2025, ora 24:00. Campania electorală va începe cu 30 de zile înaintea datei alegerilor, respectiv la 4 aprilie 2025, şi se va încheia în data de 3 mai 2025, ora 7:00. Votul pe teritoriul României va avea loc în data de 4 mai 2025, va începe la ora 7:00 şi se va încheia la ora 21:00. Votul în străinătate se va desfăşura pe durata a trei zile, astfel: prima zi a votării în străinătate va fi 2 mai 2025, de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. A doua zi, de asemenea, de votare în străinătate, 3 mai 2025, de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. A treia zi a votării în străinătate are o particularitate - am anunţat-o, a fost legiferată în săptămâna trecută. Începe la ora locală 7:00 şi se închide la ora locală 21:00, cu o condiţie: ca ora locală 21:00 din străinătate să nu depăşească ora României 21:00. La ora 21:00 ora României se va închide votarea în toate secţiile de votare, inclusiv din străinătate", a spus Mihai Constantin.

Şi tot duminică, 4 mai, vor avea loc şi alegeri locale în 17 circumscripţii electorale şi pentru şefia Consiliului Judeţean Bihor, după ce Ilie Bolojan a devenit preşedintele Senatului.

Perioada electorală începe pe 18 februarie

Purtătorul de cuvânt al executivului, Mihai Constantin, a declarat că, potrivit actului normativ, perioada electorală va începe pe 18 februarie, cu aducerea la cunoştinţa publică a datei la care se va efectua tragerea la sorţi a celor cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din Biroul Electoral Central.

Programul "Masă sănătoasă"

Şi tot în şedinţa de Guvern s-a decis ca Programul "Masă sănătoasă" să se deruleze şi în acest an, pentru că este un mecanism fundamental în contextul în care ţara noastră are o problemă majoră legată de abandonul şcolar, a explicat ministrul Educaţiei, Daniel David.

Guvernul a adoptat un act normativ care va permite ca peste 500.000 de elevi din învăţământul primar să beneficieze şi anul acesta de Programul "Masă sănătoasă".

Intenţia executivului este ca până în 2029 toţi elevii din învăţământul primar să beneficieze de acest program, pentru că scopul principal al lui este acela de a reduce abandonul şcolar.

"Este un program important, practic cred că este prima hotărâre iniţiată de Ministerul Educaţiei. Efectiv îl văd ca un mecanism fundamental. Vă spun de ce: nu doar din punct de vedere social; eu îl văd şi un mecanism psihoeducaţional, pentru că avem o problemă majoră legată de abandonul şcolar, iar toate studiile de specialitate arată că şi această componentă socială are un rol fundamental în a preveni şi a controla abandonul şcolar. Ţinta este, sigur, ca în 2029 să ajungem să putem oferi masa sănătoasă pentru toţi beneficiarii primari. Deocamdată mergem cu acest număr - peste 500.000 de beneficiari. În curând vom veni şi cu o altă hotărâre de Guvern pentru a detalia concret unităţile administrativ-teritoriale şi unităţile şcolare care vor beneficia de acest program, dar ideea este să continuăm practic în acele unităţi pe care le-am avut şi în anul trecut", a susținut Ministrul Educaţiei, Daniel David.

Ministrul s-a referit şi la examenul de bacalaureat şi a precizat că până acum probele de competenţe din aceste zile se desfăşoară normal, iar ministerul nu a primit nicio sesizare privind probleme majore, dar, dacă o să apară aşa ceva, ele vor fi rezolvate din mers, a mai spus Daniel David.

Secţiile de votare din străinătate pentru alegerile prezidenţiale vor fi monitorizate video
Alegeri prezidentiale 2024 28 Februarie 2025, 10:42

Secţiile de votare din străinătate pentru alegerile prezidenţiale vor fi monitorizate video

Monitorizarea video a secţiilor de votare din străinătate la alegerile prezidenţiale se va realiza în permanenţă, începând...

Secţiile de votare din străinătate pentru alegerile prezidenţiale vor fi monitorizate video
15 martie, termenul-limită pentru depunerea candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale
Alegeri prezidentiale 2024 27 Februarie 2025, 08:52

15 martie, termenul-limită pentru depunerea candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale

Pentru înregistrarea fiecărei candidaturi este nevoie de patru dosare: primul trebuie să conţină documentele prevăzute de...

15 martie, termenul-limită pentru depunerea candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale
Crin Antonescu şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale din partea Alianţei Electorale "România Înainte"
Alegeri prezidentiale 2024 24 Februarie 2025, 21:09

Crin Antonescu şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale din partea Alianţei Electorale "România Înainte"

Crin Antonescu susține că Alianţa Electorală "România Înainte" este o opţiune majoră a alegătorilor pentru o Românie...

Crin Antonescu şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale din partea Alianţei Electorale "România Înainte"
Ilie Bolojan: Vom avea alegeri corecte şi transparente!
Alegeri prezidentiale 2024 13 Februarie 2025, 19:49

Ilie Bolojan: Vom avea alegeri corecte şi transparente!

O temă importantă este scrutinul prezidenţial care va urma. Transmit tuturor românilor un mesaj fără echivoc: vom avea...

Ilie Bolojan: Vom avea alegeri corecte şi transparente!
Crin Antonescu, validat de PSD drept candidat al partidelor din coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale
Alegeri prezidentiale 2024 03 Februarie 2025, 09:01

Crin Antonescu, validat de PSD drept candidat al partidelor din coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale

Votat de peste 5400 de delegaţi PSD drept candidat pentru alegerile prezidenţiale din luna mai, Crin Antonescu declara că va...

Crin Antonescu, validat de PSD drept candidat al partidelor din coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale
Elena Lasconi va candida din nou la alegerile prezidenţiale
Alegeri prezidentiale 2024 31 Ianuarie 2025, 09:35

Elena Lasconi va candida din nou la alegerile prezidenţiale

Elena Lasconi a anunţat că are susţinerea formaţiunii pe care o conduce, dar şi responsabilitatea voturilor acordate de...

Elena Lasconi va candida din nou la alegerile prezidenţiale
Nicuşor Dan își păstrează decizia de a intra în cursa pentru Cotroceni
Alegeri prezidentiale 2024 30 Ianuarie 2025, 09:16

Nicuşor Dan își păstrează decizia de a intra în cursa pentru Cotroceni

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că decizia sa are la bază sondajele din ultima vreme.

Nicuşor Dan își păstrează decizia de a intra în cursa pentru Cotroceni
UDMR l-a validat pe Crin Antonescu drept candidat comun al coaliției la alegerile prezidențiale
Alegeri prezidentiale 2024 29 Ianuarie 2025, 20:38

UDMR l-a validat pe Crin Antonescu drept candidat comun al coaliției la alegerile prezidențiale

Conducerea UDMR l-a validat miercuri pe Crin Antonescu drept candidat comun al coaliției de guvernare la alegerile...

UDMR l-a validat pe Crin Antonescu drept candidat comun al coaliției la alegerile prezidențiale