Ramona Strugariu: REPER a pus România pe harta verde a influenței europene
Ramona Strugariu susține că va continua munca pe care a desfășurat-o în ultimii ani legată de marile teme care au fost dezbătute în Parlamentul European.
Articol de Luminiţa Voinea, 17 Mai 2024, 10:13
Ramona Strugariu candidează pentru un nou mandat de eurodeputat pe listele partidului REPER.
Ea a arătat că va continua munca pe care a desfășurat-o în ultimii ani legată de marile teme care au fost dezbătute în Parlamentul European.
"REPER de fapt continuă o muncă pe care noi am făcut-o timp de cinci ani într-un mandat și care, foarte simplu, a pus România pe harta verde a influenței europene prin dosarele pe care le-am avut în Parlamentul European. Asta înseamnă foarte multă muncă, dar înseamnă, dacă vă uitați la analizele independente și top 10 influență politică și top 5 justiție, top 5 afaceri sociale, inteligență artificială și digitalizare. Deci, practic, sunt marile dosare europene care au fost subiectul marilor dezbateri din acest mandat din Parlamentul European", a spus Ramona Strugariu, într-o declarație consemnată de redactorul RRA, Amalia Bojescu.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (16 mai, ora 17:00) . "Alegeri 2024. Agenda electorală". Realizator: Andrei Șerban.