Gabriela Firea: Vin cu proiecte noi în domeniile sănătății, educației și în cel social
Gabriela Firea susține că Bucureștiul arată mult mai rău decât acum patru ani și propune noi proiecte.
Articol de Luminiţa Voinea, 15 Mai 2024, 13:24
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, dorește să revină cu echipa social-democrată la administrația Bucureștiului, pentru a continua proiectele începute în urmă cu patru ani, dar și pentru unele noi.
"Bucureștiul arată mult mai rău decât acum patru ani! Este foarte multă mizerie, sunt foarte multe gropi, nu s-a mai făcut nimic cu transportul public în comun în afară de achizițiile din timpul mandatului meu, rețeaua de termoficare este deteriorată și atunci este normal, prin comparație, bucureștenii să considere că am avut un mandat mai bun și să mă întorc la primărie pentru a-mi continua proiectele și pentru a veni cu proiecte noi, inclusiv în domeniul sănătății, educației și în cel social", spune Gabriela Firea.
Pentru Primăria Capitalei s-au înscris în competiție nouă candidați, transmite redactorul Cătălin Purcaru.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (15 mai, ora 11:00) "Alegeri 2024. Agenda electorală"