Ciprian Ciucu: Nouă ne lipseşte o administraţie liberală
Ciprian Ciucu a participat ieri la reuniunea tuturor candidaţilor filialei PNL Argeş, reuniune prilejuită şi de aniversarea a 149 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.
Articol de Luminiţa Voinea, 25 Mai 2024, 11:41
Primarul Sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, originar din Piteşti, a declarat că atât municipiul de pe malul Argeşului, cât şi judeţul Argeş au nevoie de o administraţie liberală.
El a participat ieri la reuniunea tuturor candidaţilor filialei PNL Argeş, reuniune prilejuită şi de aniversarea a 149 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.
"Stau şi mă întreb ce lipseşte Argeşului. Are de toate, are un potenţial turistic de invidiat, are o industrie care este în top la nivel cel puţin regional sau european, are toate avantajeele din lume - Piteştiul ar trebui să arate ca un boboc. Argeşul nici măcar nu este în top 10 în ceea ce priveşte turismul, că m-am uitat pe hartă, pe cifre. Eu cred că ştiu ce-i lipseşte şi Argeşului, ştiu ce-i lipseşte Piteştiului. Nouă ne lipseşte o administraţie liberală", a spus Ciprian Ciucu.
Radu Perianu este candidat din partea PNL la şefia Consiliului Judeţean Argeş, iar Mihai Coteţ la Primăria Piteşti, notează corespondentul RRA Cristian Matei.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - "Alegeri 2024. Agenda electorală" - (25 mai, ora 11:00). Realizator: Petruţa Dinu.