Alegeri 2024. Agenda electorală
Articol de Luminiţa Voinea, 23 Mai 2024, 08:49
Candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la Primăria Generală, Mihai Enache, promite în programul său "București, capitala noastră" un nou spital de pediatrie, modernizarea parcurilor și consolidarea clădirilor cu risc seismic.
Totodată, el propune soluții pentru clădirile vechi din oraș, abandonate de mulți ani, pe care intenționează să le transforme fie în spitale, muzee sau chiar în blocuri de locuințe sociale.
Mihai Enache: În București nu vreau să mai existe ruine de zeci de ani, așa cum este Hotelul Dunărea de la Gara de Nord. Această clădire, într-un singur mandat, poate fi transformată într-un bloc cu locuințe de necesitate, unde să fie mutați locuitorii din blocurile cu risc seismic care trebuiesc consolidate, însă locuitorii de acolo nu au unde să se mute.
Mihai Enache are programată de la ora 12:00 o conferință de presă în fața Primăriei Capitalei, notează reporterii RRA.
*
Candidatul Partidului Umanist Social liberal pentru Primăria Capitalei este Cristian Popescu Piedone.
Acesta le-a explicat bucureștenilor din Sectorul 2 cum va rezolva problema conductelor de încălzire din București, vechi de zeci de ani.
Cristian Popescu Piedone: Eu, în calitate de primar general, eu nu promit, eu am zis că nu dezamăgesc, dar vă pot spune că, cu noua tehnologie, ei merg pe clasic, sapă, sapă și stau și sudează și intervin, pe noua tehnologie putem folosi conductele vechi și să băgăm între ele, ca în cămașă, prin interior, și nu mai săpăm aici, să blocăm. Băgăm aici o gaură și mai scoatem la doi kilometri încă o... și în ritmul ăsta, noi în 4-5 ani am schimbat toate conductele în București.
Precizarea a fost făcută la o întâlnire cu locuitorii din cartierul Obor, transmit reporterii noștri.
*
Județul Ilfov este foarte important pentru București, a afirmat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, la un eveniment de lansare a candidaților Dreapta Unită. El este candidat independent pentru un nou mandat la Primăria Capitalei și susținut de cele trei partide care compun această alianță electorală.
Nicușor Dan: Ilfovul e foarte important pentru București, pentru că și orașul și județul Ilfov au niște dezechilibre care trebuie corectate lucrând împreună. Trebuie să mai inversăm sensurile în care mergem fiecare dintre noi. Trebuie să existe modalități de petrecere a timpului liber în Ilfov la care să vină bucureștenii și nu invers, să existe școli bune în Ilfov - foarte important. Pentru asta trebuie să reflectăm împreună și sunt sigur că o să fie bine.
Ionuţ Vasile este candidatul alianţei Dreapta Unită din partea USR la Primăria Mogoşoaia, iar Ionel Dancă, candidat la şefia Consiliului Judeţean Ilfov din partea PMP, notează reporterii RRA.
*
Primăria Sectorului 2 se va implica în dezvoltarea infrastructurii pentru sport și va sprijini construirea noii Arene Dinamo, afirmă candidatul PNL-PSD, Rareș Hopincă.
Dacă va fi ales primar, el promite că va construi trei noi săli multifuncționale de sport pentru copii, dar și un bazin de înot. Rareș Hopincă a vizitat Complexul Sportiv Dinamo și a analizat proiectul noului stadion, care va beneficia de peste 25.000 de locuri.
Rareș Hopincă: Proiectul e extrem de important pentru Sectorul 2, inclusiv pentru copii, pentru că în Sectorul 2 sunt 55.000 de elevi, e cea mai mare rețea școlară din București. O bază foarte bună și pentru recrutare, și pentru sportul de masă, și pentru sporturi de performanță, un proiect vital pentru sector. Am discutat azi-dimineață cu colegii de la minister - luna asta, la final sau la începutul lunii viitoare lansează procedura de licitație. E în linie dreaptă proiectul.
*
Partidul Reînnoim Proiectul European al României, are candidați la alegerile locale din 9 iunie la toate cele șase sectoare ale Capitalei. Cătălin Teniță deschide lista REPER la Consiliul General al Municipiului București și candidează pentru postul de primar al Sectorului 4.
El are în plan soluții pentru persoanele care dețin o afacere și care își asumă responsabilitatea față de beneficiari.
Cătălin Teniță: Avem cel mai bun program pentru antreprenori, pentru că este scris de oameni cu experiență multă în antreprenoriat. Eu am fost antreprenor 20 de ani de zile și știu exact care sunt problemele. Colegii mei, la fel, sunt antreprenori pe diverse domenii, de la domeniul grădinițelor, la domeniul HoReCa, la domenii legate de IT, la domenii legate de publicitate. Partidul REPER susține antreprenoriatul în București și în România.
Declarațiile au fost consemnate de reporterii noștri.
*
Din agenda competitorilor politici semnalăm: președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, va participa la acțiuni dedicate campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie organizate în mai multe localități din județul Satu Mare.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 mai, ora 11:00) - Realizator: Petruța Dinu.