Vlad Gheorghe: Cei mai mulți bani s-au pierdut la infrastructură feroviară
Candidatul independent la alegerile europarlamentare, Vlad Gheorghe, susține că cei mai mulți bani s-au pierdut la capitolul de infrastructură feroviară.
Articol de Luminiţa Voinea, 25 Mai 2024, 10:41
Vlad Gheorghe, candidat independent pentru un nou mandat de europarlamentar, susține că cetățenii României nu simt miliardele de bani europeni pentru că în mod sistematic guvernele de până acum au ratat toate țintele de absorbție de fonduri europene pe infrastructură.
El spune cei mai mulți bani s-au pierdut la capitolul de infrastructură feroviară.
"Specialiștii fug în momentul în care văd că nu sunt plătiți, în momentul în care li se cere să fie încartiruiți într-o infrastructură de partid. Și cred că lumea va vota independenți la toate seturile de alegeri și va fi anul indendenților, pentru că lumea este sătulă de partid. Atunci când ești independent, nu ai în spate niciun şef care să îți ordone ceva și niciun grup de interese. Și eu zic că integritatea vine la pachet cu asta și ăsta este îndemnul meu pentru oameni", a spus Vlad Gheorghe, într-o declarație consemnată de redactorul Alina Stănuță.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - Alegeri 2024. Agenda electorală (24 mai, ora 17:00). Realizator: Amalia Bojescu.