Daniel Buda: Am pledat pentru atragerea fondurilor europene în România
Într-un bilanț al activității sale, Daniel Buda a vorbit despre atragerea de fonduri europene pentru România în mai multe domenii de activitate.
Articol de Luminiţa Voinea, 20 Mai 2024, 18:43
Europarlamentarul c candidează pentru un nou mandat la alegerile din 9 iunie pe listele alianței electorale PSD-PNL.
Într-un bilanț al activității sale, el a vorbit despre atragerea de fonduri europene pentru România în mai multe domenii de activitate.
"În calitate de membru al Parlamentului European, am pledat pentru atragerea fondurilor europene în România, în special în sectorul agricol și cel al coeziunii regionale. În România vor ajunge peste 20 de miliarde de euro, bani europeni, în sectorul agricol, oportunitate crucială pentru fermieri de a investi în modernizarea fermelor și promovarea practicilor agricole sustenabile. Prin intermediul acestor resurse financiare, fermierii pot investi în tehnologii inovatoare, în infrastructura adecvată și în proiecte de dezvoltare durabilă", a spus Daniel Buda, într-o declarație transmisă de colegii de la Radio Cluj.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (20 mai, ora 17:00) - "Alegeri 2024. Agenda electorală". Realizator: Amalia Bojescu.