Cătălin Drulă: Vreau să transmit un mesaj de încredere și de speranță
Liderul USR, Cătălin Drulă, spune că alegerile din 9 iunie au miză atât la nivel local și europarlamentar, cât și național.
Articol de Luminiţa Voinea, 07 Iunie 2024, 15:26
Alianța Dreapta Unită a transmis în această campanie un mesaj despre România modernă.
USR, PMP și Forța Dreptei au realizat o construcție politică unică, bazată pe un program, oameni serioși, generozitate și maturitate politică.
Liderul USR, Cătălin Drulă, spune că alegerile din 9 iunie au miză atât la nivel local și europarlamentar, cât și național.
"Vreau să transmit un mesaj de încredere și de speranță. Noi suntem aici ca să spunem că se poate face schimbarea și că putem să avem oameni cinstiți, oameni onești, profesioniști, pregătiți, care să formeze echipe care să schimbe comunitățile noastre și această țară. Alegerile din 9 iunie sunt atât la nivel local, cât și europarlamentar, dar miza lor merge pentru întreg anul 2024 și pentru a face schimbarea în România", spune Cătălin Drulă.
USR, PMP și Forța Dreptei candidează la alegerile europarlamentare pe liste comune, notează corespondentul RRA, Sorin Cealera.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI. Alegeri 2024. Agenda electorală (7 iunie, ora 11:00) - Realizator: Amalia Bojescu.