Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ziua moţiunilor

La Camera Deputaţilor se dezbate azi o moţiune privind societatea Transelectrica, iar la Senat este programată moţiunea privind Sănătatea.

Ziua moţiunilor

Articol de Radio România, 02 Iunie 2015, 08:16

Zi cu moţiuni simple astăzi în Parlament.

La Camera Deputaţilor este pe agendă o moţiune iniţiată de parlamentarii PNL, care consideră că societatea Transelectrica s-ar afla sub influenţa PSD şi cer măsuri pentru eliminarea acestei situaţii.

Potrivit moţiunii, companiile de stat, în special cele din domeniul energiei, au devenit în mandatul de premier al lui Victor Ponta "anexe" ale partidului condus de acesta, prin care "sunt alimentate firmele şi buzunarele prietenilor politici ai guvernării PSD-iste".

Şi la Senat urmează să se dezbată o moţine simplă pe tema Sănătăţii.

Senatorii liberali, semnatari ai moţiunii, solicită demisia ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Potrivit liberalilor din Senat, există "grave" probleme în sistemul sanitar, aceştia referindu-se la subfinanţarea Sănătăţii, la deficitul de materiale sanitare şi medicamente existent, precum şi la faptul că un număr mare de medici şi asistente medicale părăsesc unităţile medicale pentru a profesa în străinătate. Totodată, situaţia Institutului 'Cantacuzino' a fost prost gestionată, susţin liberalii.

Liberalii consideră că, în contextul alocării a 4% din PIB, nu se poate vorbi despre reformarea sistemului de sănătate.


Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
Știri 25 Aprilie 2024, 15:04

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990

Ministrul Justiţiei, Alina Ghorghiu, a declarat că speră că statul român îşi va achita această restanţă, Dosarul Mineriadei,...

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră