Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Zgonea cere un calendar pentru dezbaterile la Codurile penal şi de procedură penală

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cere Comisiei juridice şi liderilor grupurilor parlamentare să stabilească un calendar clar pentru reluarea dezbaterilor asupra codurilor penal şi de procedură penală.

Zgonea cere un calendar pentru dezbaterile la Codurile penal şi de procedură penală

Articol de Radiojurnal, 30 Ianuarie 2016, 12:45

Într-o scrisoare deschisă, Valeriu Zgonea, le transmite ministrului Justiţiei, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi şefului Parchetului General, invitaţia de a se implica şi participa la dezbaterile ce urmează să se desfăşoare la Comisia juridică pe marginea modificărilor la Codul penal şi la Codul de procedură penală.

Valeriu Zgonea consideră că este timpul să se facă ordine în această zonă, unde există zeci de proiecte de modificare.

Multe dintre ele sunt controversate şi au fost criticate de societatea civilă dar şi de state membre ale UE, pentru că ar pune piedici luptei anticorupţie.

"Ultimul raport privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare a confirmat pentru al treilea an consecutiv parcursul pozitiv pe care ţara noastră l-a avut în ce priveşte consolidarea sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei. Acest fapt ne dă încredere că în perioada următoare vom reuşi să avem o abordare convergentă la nivelul tuturor instituţiilor importante ale statului, în vederea accelerării adoptării acelor măsuri care ar facilita ridicarea acestui mecanism de monitorizare prin transferarea şi internalizarea obiectivelor sale la nivelul autorităţilor competente. În acest sens la începutul acestei sesiuni parlamentare, la Camera Deputaţilor, în cadrul Comisiei juridice vor fi reluate dezbaterile pe marginea modificărilor care trebuie aduse Codului penal şi Codului de procedură penală pentru a răspunde cerinţelor sistemului judiciar şi deciziilor Curţii Constituţionale din România", le-a scris Zgonea, vineri seară, responsabililor din justiţie", citează Agerpres

Preşedintele Camerei crede că elaborarea unui pachet legislativ coerent dă un semnal puternic la Bruxelles că parlamentul susţine activitatea justiţiei şi este pe deplin angajat pentru ridicarea monitorizării CE la adresa României.

Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
Știri 14 Aprilie 2024, 10:10

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"

SNSPA anunţă că va demara un amplu proces de cercetare legat de teme relevante aflate în dezbatere publică.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Știri 14 Aprilie 2024, 09:53

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare

În competiţia electorală din 9 iunie intră toate partidele cunoscute pe scena politică românească.

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Știri 12 Aprilie 2024, 10:24

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie

Guvernul a aprobat mai multe ordonanțe care vin în sprijinul autorităților locale.

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Știri 12 Aprilie 2024, 10:14

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante

România va continua să sprijine Ucraina pe toate palierele, atât timp cât va fi nevoie, a declarat preşedintele Klaus...

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante