Victor Ponta: Modificarea unor hotărâri judecătoreşti prin lege este un atac la statul de drept

Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a aflat vineri, Cluj-Napoca, unde organizaţiile Cluj ale PSD, PNL şi PC au semnat protocolul de colaborare în cadrul Uniunii Social Liberale.

Adăugat: 1 Aprilie 2011
Ultima actualizare:1 Aprilie 2011

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru proiectul de lege privind uniformizarea salarizării profesorilor, PSD va depune o moţiune de cenzură, a declarat, vineri, liderul social democrat, Victor Ponta.

 

 

 

Mai mult, acesta a  susţinut că, asumarea răspunderii de către Guvern pe acest act normativ, va determina PSD   să depună plângere penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

 

 

 

"Cei care vor susţine acest lucru, în momentul în care legea se va aplica în România, vor trebui să plătească din punct de vedere penal. Aici nu mai e vorba doar de o răspundere politică, aici e mult mai grav, pentru că nerespectarea hotărârilor judecătoreşti e infracţiune", a precizat Victor Ponta.

 

 

 

El a precizat că, o  hotărâre judecătorească nu poate fi modificată printr-o lege.

 

 

"Este profund neconstituţională şi un atac la temeliile statului de drept. Din punctul meu de vedere, dacă Emil Boc va face acest lucru, cred că suntem obligaţi să-i depunem plângere penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi cei care vor susţine acest lucru, în momentul în care legea se va aplica în România, trebuie să plătească din punct de vedere penal", a precizat preşedintele PSD.

 

 

 

Premierul Emil Boc a afirmat, joi, la finalul unei şedinţe speciale de Guvern,  că România nu îşi poate permite să plătească astăzi majorarea salariilor profesorilor cu 50% aşa cum a fost adoptată de Parlament în 2008, întrucât s-ar compromite stabilitatea financiară pe termen mediu şi lung.

 

 


El a anunţat că miniştrii au discutat în primă lectură un proiect de act normativ prin care să fie blocate majorările salariale acordate cadrelor didactice prin hotărâri ale instanţelor, hotărâri, de altfel, irevocabile.

 

 

Proiectul urmează  să primească avizul CES, pentru ca ulterior să fie trimis spre adoptare în Parlament.



Autor:
Petruţa Obrejan
Editor:
Petruţa Obrejan
Reporter:
Petruţa Obrejan
Adăugat:
1 Aprilie 2011


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza