Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor

"La fel ca oricărui cetăţean, pensia deputaţilor şi senatorilor trebuie să se calculeze pe principiul contributivităţii şi nu după alte formule paralele".

Articol de Simona Mihăescu, 10 Decembrie 2014, 14:52

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, se declară ''ferm'' împotriva propunerii legislative privind pensiile speciale pentru parlamentari, informează Agerpres.

''Consider inoportună acordarea oricărui fel de privilegiu în acest sens. La fel ca oricărui cetăţean, pensia deputaţilor şi senatorilor trebuie să se calculeze pe principiul contributivităţii şi nu după alte formule paralele. Am apreciat întotdeauna că reforma şi transformarea societăţii româneşti trebuie să pornească de la noi, iar adoptarea Statutului deputaţilor şi senatorilor a fost primul pas pe care l-am făcut pentru reducerea cheltuielilor'', scrie pe pagina sa de facebook Zgonea.

În context, el reaminteşte faptul că niciunui deputat sau senator nu i se mai plăteşte suma de 2.000 de euro pe lună cazare la hotel, dar şi că au fost reduse semnificativ diurnele de deplasare, s-a renunţat la zborurile gratuite nelimitate cu avionul şi la plata reparaţiei maşinilor de teritoriu din bugetul Camerei.

Victor Ponta, premierul României
Declaraţii 11 Octombrie 2015, 13:54

Victor Ponta, premierul României

"După aproape 6 ani la vârful PSD, este timpul pentru un nou început şi în partid. Voi fi alături de echipa din fruntea...

Victor Ponta, premierul României
Klaus Iohannis, preşedintele României
Declaraţii 10 Octombrie 2015, 16:27

Klaus Iohannis, preşedintele României

"România condamnă cu fermitate aceste atacuri criminale şi reiterează întregul sprijin pentru Turcia."

Klaus Iohannis, preşedintele României
Traian Băsescu, fost preşedinte al României
Declaraţii 09 Octombrie 2015, 12:48

Traian Băsescu, fost preşedinte al României

"Eu vă garantez că voi rămâne un politician extrem de incomod, extrem de incomod, fără să vreau război, dar niciodată nimeni...

Traian Băsescu, fost preşedinte al României
Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii
Declaraţii 08 Octombrie 2015, 16:47

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii

"Lipsa de personal este vindecată în momentul de faţă prin scoaterea la concurs a posturilor, nu numai în unităţi primiri...

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii
Traian Băsescu, preşedintele României
Declaraţii 07 Octombrie 2015, 15:16

Traian Băsescu, preşedintele României

"Când se aduce în spaţiul public ideea că un şef de stat, în colaborare cu un general american, au putut să fure bani, iar...

Traian Băsescu, preşedintele României
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR
Declaraţii 06 Octombrie 2015, 16:53

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

"O relaxare fiscală, dacă nu se face în condiţii de păstrare a macrostabilitaţii, este o păcăleală, pentru că dai ceva,...

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR
Klaus Iohannis, preşedintele României
Declaraţii 05 Octombrie 2015, 12:00

Klaus Iohannis, preşedintele României

"Dacă vrem o educaţie de calitate, va trebui să-i asigurăm o legislaţie de calitate, care nu se face în funcţie de interese...

Klaus Iohannis, preşedintele României
Cătălin  Predoiu, prim-vicepreşedinte PNL
Declaraţii 04 Octombrie 2015, 15:28

Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte PNL

"...Semnalăm că în materia votului prin corespondenţă PSD a blocat sistematic adoptarea legii."

Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte PNL