Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Uniunea Social Liberală cere demiterea lui Csibi Barna

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că parlamentarii USL au solicitat preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, să îl demită pe funcţionarul Csibi Barna, care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu.

Uniunea Social Liberală cere demiterea  lui Csibi Barna

Articol de Simona Mihăescu, 22 Martie 2011, 09:31

Funcţionarul va fi audiat joi de către Comisia de disciplină a Agenţiei.



Totodată, Victor Ponta a acuzat luni, într-o conferinţă de presă, lipsa de reacţie a autorităţilor de la Bucureşti faţă de mesajele transmise la 15 martie de unii oficiali de la Budapesta.



"Am prezentat şi vom continua, în cadrul Parlamentului, petiţia privind retragerea ordinului lui Sorin Blejnar de numire a extremistului Barna Csibi în funcţia de inspector la Administraţia Financiară Abrud şi vom publica, mâine sau poimâine cel mai târziu, lista cu parlamentarii PD-L din Ardeal, care susţin acest demers, corect şi de bun simţ şi de asemenea, şi lista cu parlamentarii PD-L din Ardeal care îl vor pe acel extremist să fie, la cererea şi la îndemnul şi cu sprijinul lui Sorin Blejnar, inspector financiar în Abrud", a anunţat liderul social- democraţilor.


Cetăţenii din Abrud nu-l vor pe Csibi Barna în oraş



Pe de altă moţii din Apuseni se împotrivesc detaşării lui Csibi Barna pe care îl consideră profanatorului memoriei lui Avram Iancu din Miercurea Ciuc la Abrud.



În urma unei adunări desfăşurate, duminică după-amiază, la Abrud şi a unor manifestări spontane pe străzile oraşului, la care au participat mai mulţi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale, s-a cerut că Csibi Barna să fie considerat la modul declarativ "persona non grata" la Abrud.



Totodată, protestatarii au trimis o scrisoare Preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, prin care i se cere să revină asupra deciziei de detaşare a funcţionarului Barna la Administraţia Finanţelor Publice din Abrud.



De asemenea a fost transmisă o scrisoare şi primului-ministru prin care este rugat să îl demită pe şeful de la ANAF în cazul în care acesta nu revine asupra deciziei luate în legătură cu acel funcţionar public, transmite corespondentului, RRA.

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
Știri 25 Martie 2024, 09:31

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie

La social-democraţi lista este deschisă de Mihai Tudose, iar la liberali de Rareş Bogdan.

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Știri 25 Martie 2024, 08:49

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie

Începând cu 31 martie, pasagerii nu se vor mai opri la filtrele de control la graniţă pentru a le fi verificate documentele,...

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Robert Negoiţă a depus o plângere penală împotriva primarului general Nicuşor Dan
Știri 22 Martie 2024, 16:00

Robert Negoiţă a depus o plângere penală împotriva primarului general Nicuşor Dan

Robert Negoiţă susţine că nu poate demara proiecte importante pentru sector deoarece nu primeşte avizele necesare de la...

Robert Negoiţă a depus o plângere penală împotriva primarului general Nicuşor Dan
PSD şi PNL vor vota bugetul Capitalei propus de primarul Nicuşor Dan
Știri 22 Martie 2024, 09:08

PSD şi PNL vor vota bugetul Capitalei propus de primarul Nicuşor Dan

Proiectul depus de primarul Nicuşor Dan a trecut de votul consilierilor, după trei respingeri anterioare.

PSD şi PNL vor vota bugetul Capitalei propus de primarul Nicuşor Dan