Turcan: Soluția pentru redresarea TVR nu trebuie aplicată și pentru Radioul public

Vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, consideră că redresarea Televiziunii publice nu se poate obţine doar din separarea atribuţiilor Consiliului de Administraţie faţă de Comitetul Director.

Adăugat: 11 Martie 2016
Ultima actualizare:11 Martie 2016

Politica Romaneasca
Foto: Raluca Turcan, vicepreședinte PNL
trimite pe mail

Vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, consideră că Legea de funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice trebuie modificată, dar că varianta propusă de PSD nu reprezintă rezolvarea problemelor din TVR.

În opinia liderului PNL, soluţia pentru redresarea Televiziunii Române este complexă şi presupune multă responsabilitate din partea clasei politice.

În plus soluţia nu poate fi aplicată şi Radioului public, a subliniat Raluca Turcan.

"Consider că nu trebuie aceeaşi soluţie aplicată şi pentru Radioul public, consider că legea de funcţionare a acestor două instituţii trebuie modificată dar în niciun caz atât de superficial şi interesat cum propune PSD-ul. Ceea ce ne aruncă PSD-ul în ochi acum sub clamata aşa-zisei salvări a Televiziunii publice reprezintă praf în ochi, exerciţiu de imagine şi interes direct pentru infiltrarea şi dominarea acestei instituţii. Vreau să fie foarte clar: redresarea Televiziunii publice nu se poate obţine doar din separarea atribuţiilor Consiliului de Administraţie faţă de Comitetul Director şi împărţirea funcţiei de preşedinte de cea de director general", a susținut Turcan.



Autor:
Radio România Actualităţi
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
11 Martie 2016


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza