Trofeele Târgului de carte Gaudeamus, decernate la Cluj-Napoca

Editura Polirom obţine locul al treilea, Editura Humanitas locul al doilea, iar marea câştigătoare este Editura Şcoala Ardeleană, locul întâi.

Adăugat: 24 Aprilie 2016
Ultima actualizare:24 Aprilie 2016

Politica Romaneasca
Foto: Târgul de carte Gaudeamus la Cluj Napoca
trimite pe mail

Târgul de carte Gaudeamus de la Cluj-Napoca e aproape de final.

Evenimentul organizat de Radio România a fost vizitat de peste 20.000 de persoane, iar în jurul prânzului au fost decernate trofeele ediţiei, desemnate pe baza votului publicului.

Editura Polirom obţine locul al treilea, Editura Humanitas locul al doilea, iar marea câştigătoare este Editura Şcoala Ardeleană, locul întâi.

Cea mai râvnită carte a târgului desemnată tot prin votul publicului este volumul de convorbiri intitulat "Altfel despre Părintele Arsenie Boca", de Marius Vasileanu.

"Un om cu totul special a fost părintele. Nu poate fi înţeles decât din perspectivă interdisciplinară, din perspectivă culturală, interreligioasă şi intelectuală. De aceea, am apelat la o sumă de prieteni, care au pregătiri foarte diverse. Premeditat nu am ales /clerici/. Abia generaţia aceasta care vine este capabilă să slujească dezinvolt, fără prejudecăţi, la ceea ce s-a întâmplat cândva", a declarat Marius Vasileanu.

Premiul Educaţia merge la Academia de Studii Economice din Bucureşti, dar cu toate că decernarea trofeelor a avut loc la ora 12:00, standurile editurilor rămân deschise publicului la Cluj Napoca până la ora 15:00.
 



Autor:
Oana Cristea Grigorescu
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
24 Aprilie 2016


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza