S-a prelungit termenul pentru cumpărarea vechimii la pensie

Termenul până la care persoanele care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare vor putea să-şi plătească retroactiv contribuţia de asigurări sociale a fost prelungit.

Adăugat: 20 Aprilie 2017
Ultima actualizare:20 Aprilie 2017

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Termenul până la care persoanele care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare vor putea să-şi plătească retroactiv contribuţia de asigurări sociale a fost prelungit până la sfârşitul acestui an.

Potrivit Executivului, măsura a fost luată pentru a evita ca unele categorii de persoane să nu aibă acces la pensia pentru limită de vârstă din cadrul sistemului public de pensii, dar şi pentru că a fost solicitată de cetăţeni români din ţară şi străinătate.

În ceea ce priveşte condiţiile şi procedura încheierii contractelor de asigurare, acestea rămân nemodificate.

Potrivit evidenţelor Casei Naţionale de Pensii Publice, până la data de 10 aprilie, aproximativ 13.300 de persoane au încheiat astfel de contracte de asigurări sociale, pentru care s-au achitat aproximativ 79 de milioane de lei.



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
20 Aprilie 2017


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza