Tamara Schotte, senior expert al Departamentului de Crimă Organizată din cadrul Europol

"În viitor, vom avea de a face cu o lume interlopă virtuală globală formată din infractori care acţionează individual, infractori întreprinzători"

Adăugat: 3 Martie 2015
Ultima actualizare:3 Martie 2015

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Realizator  Pentru prima dată, Europol a publicat ieri un raport care scoate în evidenţă schimbările majore pe care viitorul le va aduce peisajului infracţional, care vor fi în următorii zece, cinsprezece ani principalele ameninţări cărora forţele de poliţie trebuie să le facă faţă. Discutăm despre acest lucru în interviul acordat în exclusivitate corespondentului RRA Claudia Marcu pentru "Apel matinal" de Tamara Schotte, senior expert al Departamentului de Crimă Organizată din cadrul Europol. 

Reporter: Cum va arăta peisajul infracţional în viitor?

Tamara Schotte: În viitor, vom avea de a face cu o lume interlopă virtuală globală formată din infractori care acţionează individual, infractori întreprinzători, dacă vreţi. Vom avea în continuare grupurile mari infracţionale, cum este, de exemplu, Mafia italiană, dacă vor fi din ce în ce mai mulţi experţi în infracţiuni, care vor acţiona individual.  

Reporter: Ce schimbări ale societăţii vor influenţa această piaţă infracţională? 

Tamara Schotte: Există câteva schimbări majore ale societăţii, care vor avea un impact foarte mare asupra crimei organizate. De exemplu, evoluţia sectorului transporturi. Observăm deja că apar tehnologii noi numai pentru transportul pe scară largă, dar şi pe scară mai redusă. Deja mărfurile contrafăcute nu mai ajung în Uniunea Europeană numai în containere mari, ci şi în pachete de dimensiuni reduse trimise prin poştă. Acest fenomen va creşte în viitor, pentru că noi, ca indivizi, ne vom construi din ce în ce mai mult singuri obiectele de care avem nevoie. Gândiţi-vă, de exemplu, la imprimanta tridimensională. Crima organizată va exploata această evoluţie în transporturi. Un alt element important este evoluţia tot ceea ce înseamnă robotică. Vedem deja că apar în spitale roboţi care ajută pacienţii, dar iată că, de curând, am văzut la televizor un reportaj despre un braţ artificial care poate fi manipulat de la distanţă. Iată o piaţă unde infractorii se pot infiltra. Vorbim de furt de identitate. Deja multe dintre datele noastre personale sunt online, în viitor cred că totul va fi online, inclusiv datele noastre biometrice. Aceste informaţii vor fi o marfă importantă pentru infractori, o marfă foarte scumpă. Firmele mari vor fi interesate să cumpere astfel de informaţii, dar şi infractorii. Să luăm, de exemplu, imigranţii care vin spre Europa în număr foarte mare, care au nevoie de o identitate. În viitor, infractorii vor avea nevoie inclusiv de datele biometrice pentru identitatea falsă pe care o vor vinde acestor imigranţi. Pe scurt, infractorii vor fi în viitor la fel de interesaţi în comerţul cu informaţii cum sunt interesaţi acum, de exemplu, de comerţul cu droguri. Cine este capabil să facă faţă furtului de identitate pe scară largă? Este o mare provocare pentru poliţiile europene. Un alt exemplu îl constituie deşeurile electronice, al căror volum va creşte dramatic în viitor. Comerţul infracţional va fi cu deşeuri electronice, telefoane mobile, calculatoare, tablete. În acest moment nu există o legislaţie clară legată de deşeurile electronice, o atracţie pentru infractori. Şi, sigur, marea întrebare este ce facem noi, poliţia? Ei bine, trebuie să luăm în calcul toate aceste evoluţii ale societăţii care vor interesa grupurile infracţionale şi să pregătim ofiţerii de poliţie. În acelaşi timp, trebuie să colaborăm cu sectoarele care au cunoştinţă despre, de exemplu, date biometrice.  

Reporter: Directorul Europol, Rob Wainwright, spunea într-un interviu, tot pentru Radio România, că forţele de poliţie sunt destul de conservatoare, că ar acceptă greu schimbarea. Cât de optimistă sunteţi că acest raport că le va face mai receptive? 

Tamara Schotte: Aşa cum spuneţi, acest raport este menit să deschidă ochii poliţiei în general. Noi, la Europol, vom încerca să-i identificăm pe cei care se infiltrează pe toate aceste pieţe de care am vorbit şi să informăm apoi poliţiile naţionale. Ar fi util un mecanism de avertizare timpurie. Sigur că va dura până când toată lumea va fi convinsă să privească spre viitor, şi nu numai spre următorii patru sau cinci ani, dar trebuie să ne pregătim ofiţerii de poliţie pentru următorii zece sau douăzeci de ani. Sunt optimistă dacă iau în considerare contribuţiile pe care le-au avut câteva poliţii naţionale la acest raport, s-a văzut că există deschidere spre nou, ceea ce este deja o schimbare faţă de acum zece, cincisprezece ani.

Transcrierea Agenţia de presă RADOR



Autor:
Claudia Marcu
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
3 Martie 2015


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza