Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Starea de alertă s-a prelungit cu 30 de zile

România va rămâne în starea de alertă până cel puţin la data de 15 august, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19.

Starea de alertă s-a prelungit cu 30 de zile

Articol de Radiojurnal, 16 Iulie 2020, 09:59

Guvernul a adoptat ieri prelungirea măsurii cu 30 de zile, după ce, cu câteva ore înainte, preşedintele Klaus Iohannis făcuse un anunţ în acest sens.

Klaus Iohannis:În aceste condiţii, în care nu doar că nu scade numărul bolnavilor, ba creşte iarăşi, este evident că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, însă se vor păstra doar restricţiile care sunt acum în vigoare. Deci, nu se prevede acum introducerea de noi restricţii, cum, din păcate, având această evoluţie nu poate fi vorba de a introduce noi relaxări. În acest context, totuşi, îngrijorător, dorim să continuăm măsurile care vor duce la revigorare economică. Nu vor fi luate măsuri care inhibă economia.


Prelungirea stării de alertă presupune faptul că va trebui, în continuare, să respectăm regulile de protecţie sanitară de până acum.

Între regulile ce vor fi menţinute se numără obligativitatea purtării măştii în spaţii publice închise, magazine, mall-uri, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă.

Este interzisă, în continuare, organizarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment, în spaţii închise.

Evenimentele culturale în aer liber sunt permise cu respectarea regulilor de protecţie deja stabilite.

Este posibilă participarea a cel mult cinci sute de spectatori. cu locuri pe scaune. aflate la distanţă de minimum doi metri unul faţă de celălalt, iar masca este obligatorie.

Concursurile sportive în aer liber sau în bazine acoperite pot fi organizate, dar fără spectatori, iar evenimentele private în spaţii închise sunt permise doar dacă participă cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică, relatează redactorul RRA, Nicolaeta Stoian.

Trei zile de la moțiunea de cenzură. Nu se întrevede nicio formulă pentru o viitoare majoritate
Știri 08 Mai 2026, 10:35

Trei zile de la moțiunea de cenzură. Nu se întrevede nicio formulă pentru o viitoare majoritate

PNL şi USR au decis oficial să facă front comun împotriva social-democraţilor, iar PSD încă mai speră la refacerea fostei...

Trei zile de la moțiunea de cenzură. Nu se întrevede nicio formulă pentru o viitoare majoritate
Președintele Nicușor Dan a început consultări informale cu liderii politici. Cum se poziționează partidele
Știri 07 Mai 2026, 08:06

Președintele Nicușor Dan a început consultări informale cu liderii politici. Cum se poziționează partidele

La Palatul Cotroceni a mers miercuri liderul USR, Dominic Fritz, care i-a transmis şefului statului că USR nu revine la masa...

Președintele Nicușor Dan a început consultări informale cu liderii politici. Cum se poziționează partidele
Nicuşor Dan: Începem negocierile pentru formarea unui nou guvern
Știri 06 Mai 2026, 10:02

Nicuşor Dan: Începem negocierile pentru formarea unui nou guvern

Președintele României, Nicușor Dan, anunță începerea negocierilor pentru formarea unui nou guvern, după adoptarea moțiunii de...

Nicuşor Dan: Începem negocierile pentru formarea unui nou guvern
PNL intră în opoziție
Știri 06 Mai 2026, 09:56

PNL intră în opoziție

Liberalii au decis că vor intra în opoziţie, deoarece consideră că partidele care au iniţiat moţiunea ce a dus la demiterea...

PNL intră în opoziție
Profesorii şi personalul auxiliar din învățământ vor putea primi  prime pentru activitatea didactică
Știri 06 Mai 2026, 09:46

Profesorii şi personalul auxiliar din învățământ vor putea primi prime pentru activitatea didactică

Banii vor fi folosiţi pentru plata cursurilor de pregătire profesională şi pentru cărţi de specialitate sau materiale pe care...

Profesorii şi personalul auxiliar din învățământ vor putea primi prime pentru activitatea didactică
Încep negocieri pe scena politică pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare
Știri 06 Mai 2026, 09:46

Încep negocieri pe scena politică pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare

Se anunţă o etapă intensă de negocieri pe scena politică pentru conturarea unei noi majorităţi guvernamentale, după ce...

Încep negocieri pe scena politică pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare
Moțiunea de cenzură, adoptată de Parlament. Guvernul Bolojan este demis
Știri 05 Mai 2026, 17:53

Moțiunea de cenzură, adoptată de Parlament. Guvernul Bolojan este demis

Guvernul Bolojan a fost demis, în urma adoptării moțiunii de cenzură inițiată de PSD și AUR.

Moțiunea de cenzură, adoptată de Parlament. Guvernul Bolojan este demis
LIVE VIDEO Guvernul Bolojan în fața moțiunii de cenzură
Știri 05 Mai 2026, 11:02

LIVE VIDEO Guvernul Bolojan în fața moțiunii de cenzură

Pentru ca demersul iniţiat de PSD şi AUR să aibă succes, iar Executivul să fie demis, sunt necesare cel puţin 233 de voturi.

LIVE VIDEO Guvernul Bolojan în fața moțiunii de cenzură