Ascultă Radio România Actualitaţi Live

SRI nu a fost implicat în organizarea protestelor faţă de ordonanţele privind graţierea

SRI nu a fost implicat în niciun fel în organizarea protestelor faţă de ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale, a afirmat directorul instituţiei, Eduard Hellvig.

SRI nu a fost implicat în organizarea protestelor faţă de ordonanţele privind graţierea

Articol de Alina Stănuţă, 26 Ianuarie 2017, 08:37

În aceste zile au loc atacuri fără precedent la adresa SRI, a declarat directorul SRI, Eduard Hellvig, aseară, la finalul celor şapte ore de audieri din Comisia Parlamentară pentru Controlul asurpa serviciului.

"Am sesizat că există interesul de a destabiliza o instituţie puternică şi serioasă a statului român. Serviciul Român de Informaţii are instrumente validate în timp să se apere atât pe el el, dar mai ales pe cetăţenii României. Un SRI slab, timorat, destabilizat ar însemna o Românie dezarmată în faţa ameninţărilor, iar asta nu foloseşte nici instituţiilor statului român şi nici românilor", a avertizat Hellvig.

Pe de altă parte, directorul SRI a negat orice implicare în politică sau manifestaţii.

"SRI nu are şi nu va avea acoperiţi în politică sau justiţie. Pe mandatul meu SRI nu se va implica în nici un tip de joc de putere. SRI nu va organiza proteste sau alte mişcări de stradă aşa cum fals s-a afirmat în anumite locuri", a mai spus el.

De asemenea, la conferinţa de presă de aseară, directorul SRI a anunţat că va fi elaborat un cod deontologic în care vor fi stabilite limitele relaţiilor pe care ofiţerii SRI le pot avea cu parlamentarii sau oamenii de afaceri.

Cazul Coldea a fost un subiect aparte al audierilor.

Fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul în rezervă Florian Coldea a fost în vacanţe în străinătate cu fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă dar a adus documente că şi-a plătit chieltuielile.

Afirmaţia a fost făcută de preşedintele Comisiei Parlamentare de Control al activităţii SRI, Adrian Ţuţuianu.

El a precizat însă că deşi nu este vorba de o încălcare a legii, există o problemă deontologică în cazul ofiţerilor SRI care au relaţii cu terţe persoane.

"Avem cel puţin o problemă de raportare deontologică din partea ofiţerilor de informaţii, atunci când sunt prezenţi, de exemplu, în excursii, în activităţi de tipul acesta cu membri ai Comisiei de Control Parlamentar al SRI, cu parlamentari, cu oameni de afaceri", a afirmat Ţuţuianu.

Adrian Ţuţuianu a mai spus că ancheta internă din cadrul SRI nu este închisă şi a menţionat că fostul premier Victor Ponta, fostul deputat Sebastian Ghiţă sau generalul în rezervă Florian Coldea ar putea fi chemaţi la audieri la Comisia Parlamentară

SRI va elabora un cod deontologic în care vor fi stabilite limitele relaţiilor pe care ofiţerii SRI le pot avea cu parlamentarii sau oamenii de afaceri.

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța