Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Şova: Contractul cu Bechtel va fi reziliat luni

Contractul cu americanii de la Bechtel, unul din constructorii Autostrăzii Transilvania, va fi reziliat luni, anunţă ministrul delegat pentru marile proiecte de infrastructură, Dan Şova. Premierul Victor Ponta este de acord cu rezilierea contractului.

Şova: Contractul cu Bechtel va fi reziliat luni

Articol de Flori Doman, 23 Mai 2013, 18:26

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, a declarat, joi, că luni va fi reziliat contractul cu compania americană Bechtel privind construcţia Autostrăzii Transilvania, tot atunci urmând să fie anunţată şi suma pe care o mai are de achitat statul către constructor.

Potrivit acestuia, în acest sfârşit de săptămână se negociază ultimele detalii. Contractul este considerat unul dintre cele mai păguboase pentru statul român, în contextul în care până acum s-au plătit către Bechtel peste un miliard de euro şi s-au construit efectiv puţin peste 80 de kilometri de autostradă.

Contractul, în valoare de două miliarde două sute de milioane de euro, încheiat de statul român în anul 2003, cu compania americană Bechtel, pentru construirea Autostrăzii Transilvania, pe ruta Braşov-Cluj-Borş, a fost unul dintre cele mai păguboase din istoria României.

Este, practic, vorba de numai 52 de kilometri construiţi din totalul de 415, la un nivel de plăţi deja efectuate de un miliard patru sute de milioane de euro.

În plus, statul român mai are datorii către firma americană de aproximativ 50 de milioane de euro.

Contractul, renegociat de două ori

Contractul a fost renegociat de două ori, în 2005 şi în 2011, prilej cu care au fost făcute publice numeroase nereguli şi prevederi defavorabile părţii române.

Ar fi de menţionat, dintre acestea, obligaţia statului de a plăti companiei Bechtel 250 de milioane de euro în avans, sub formă de împrumut, fără dobândă, bani ce urmau a fi justificaţi integral abia la finalul lucrărilor, în 2012.

După a doua renegociere, din 2011, obiectul contractului s-a redus la realizarea a numai două tronsoane.

Primul - între Câmpia Turzii şi Gilău, de 52 de kilometri, a fost finalizat în 2010, iar celălalt, în lungime de 60 de kilometri, între Suplacu de Barcău şi Borş, urma să fie terminat în acest an.

Dintr-un raport de audit la Curţii de Conturi rezultă că nerealizarea Autostrăzii Transilvania, conform termenilor contractuali, a avut drept cauze principale atât vulnerabilităţile, neconformităţile şi disfuncţionalităţile contractului, cât şi lipsa de voinţă la nivelul guvernului şi al Ministerului Transporturilor, fie pentru rezilierea contractului, fie pentru asigurarea tuturor resurselor necesare finanţării obiectivului de investiţii şi finalizării acestuia.

Momentan, nu se cunoaşte valoarea despăgubirilor pe care statul român le va plăti. Ministrul Dan Şova a precizat că suma a fost stabilită, dar că va fi comunicată ulterior.

Premierul Ponta este de acord cu rezilierea contractului Bechtel

Premierul Victor Ponta a declarat joi că contractul cu Bechtel, care era închis de pe vremea fostului ministru al Transporturilor Anca Boagiu, constituia un deficit de imagine pentru România şi nu permitea declanşarea unor noi proiecte pe acelaşi amplasament.

"Practic, n-a mai avansat acest contract şi problema principală, dincolo de deficitul de imagine, era faptul că nu puteam să declanşăm noi proiecte, practic, pe acelaşi amplasament. Pentru că ideea de a avea o autostradă care să traverseze Transilvania este o idee absolut necesară şi corectă. Din păcate, în 2005 - 2006 se pornise bine, s-a stricat, nu mai facem toată istoria. Deci, dacă reuşim să închidem şi formal ce-a mai rămas din contractul cu Bechtel, că cea mai mare parte a fost închis de Anca Boagiu, deci dacă reuşim să închidem şi ultima bucăţică rămasă deschisă, după aceea ne vom permite ca, de acum încolo, să căutăm finanţare pentru acelaşi proiect", a afirmat şeful Executivului, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, prin actualul contract Bechtel "nici nu făceam autostrada, nici nu puteam să facem o alta".

Întrebat ce se va întâmpla cu banii restanţi, premierul a răspuns că "în funcţie de negociere".

"Domnul Dan Şova m-a anunţat de principiu că s-a încheiat negocierea. O să aflu detalii la şedinţa de guvern", a mai spus premierul Ponta.

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Știri 19 Noiembrie 2024, 16:24

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă

În premieră pentru România, se va putea urmări în timp real centralizarea voturilor, iar rezultatele finale vor fi cunoscute...

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Știri 18 Noiembrie 2024, 22:19

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a primit la sediul de la Bruxelles pe premierul Marcel Ciolacu.

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Întâlnire Marcel Ciolacu -  Mark Rutte
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:58

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte

Securitatea României, securitatea la Marea Neagră, întărirea flancului estic, războiul din Ucraina sunt doar câteva dintre...

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte
Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:51

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților

Noul Cod Silvic va descuraja furtul de masă lemnoasă şi va încuraja crearea centurilor verzi în jurul oraşelor, potrivit unor...

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Știri 15 Noiembrie 2024, 09:03

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania

Şeful statului român va avea convorbiri şi cu cancelarul federal, Olaf Scholz, şi cu preşedintele Bundestagului.

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
Știri 15 Noiembrie 2024, 08:59

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025

Potrivit oficialilor, prin această decizie, România se alătură trendului european de susţinere a creşterii veniturilor pentru...

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:19

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții

Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții la alegerile prezidențiale și parlamentare, cel mai mare număr de...

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:16

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București

BEC a luat mai multe măsuri pentru organizarea și desfășurarea consultărilor locale convocate la aceeași dată cu un scrutin...

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București