Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sindicatele anunţă ample mişcări de protest

Sindicaliştii cer bani mai mulţi de anul acesta şi sunt nemulţumiţi de propunerile făcute de Guvern cu privire la sumele alocate acestui domeniu.

Sindicatele anunţă ample mişcări de protest

Articol de Radiojurnal, 25 Mai 2016, 07:56

Discuţiile dintre sindicatele din educaţie şi reprezentanţii executivului s-au încheiat ieri fără niciun rezultat - negocierile pentru salarii mai mari vor continua, însă.

Preşedintele Federaţiei Sindicale din Educaţie, Marius Nistor, a anunţat că dacă la următoarea întâlnire nu se va ajunge la o soluţie, pe data de 1 iunie va avea loc, la Bucureşti, un marş de protest.

"Toate aceste corecţii să se opereze mult mai repede. Nu trebuie să aşteptăm să vină anul 2017, deci, identificarea sumelor de bani necesare, iar în privinţa unor creşteri salariale care într-adevăr să transforme sistemul de învăţământ într-un sistem care să fie motivant trebuie discutată legea unitară de salarizare, cu perspective foarte clare, din punct de vedere al creşterii salariilor şi în domeniul educaţional, deci sunt lucruri diferite. Ordonanţa rezolvă disfuncţiile, legea unitară de salarizare rezolvă creşterile salariale", a susţinut Nistor.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, spune că aplicarea ordonanţei privind corecţiile salariile în educaţie de la 1 ianuarie, anul viitor, ar presupune un efort financiar de 800 de milioane de lei.

El a explicat că nu este vorba de majorări salariale, ci despre eliminarea unor discrepanţe prin ajustarea salariilor în sus.

"Readuc aminte că discutăm despre o ordonanţă care se ocupă de corecţii şi de aranjarea unei grile într-un mod echitabil şi nu neapărat de creştere salarială. Ceea ce a fost vehiculat ca procent, acel 10%, care de fapt este 9,4% este un procent în medie de creştere a masei salariale, dar esenţa ordonanţei şi a grilei pentru familia de educaţie sunt corecţii şi reaşezări în grila salarială", a explicat el.

Dragoş Pîslaru a mai declarat că peste 6.000 de persoane din ministere ar putea beneficia de prevederile Ordonanţei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
Știri 25 Aprilie 2024, 15:04

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990

Ministrul Justiţiei, Alina Ghorghiu, a declarat că speră că statul român îşi va achita această restanţă, Dosarul Mineriadei,...

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră