Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Silvio Berlusconi, obligat să demisioneze

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a pierdut, sprijinul Parlamentului şi a anunţat că va demisiona, după adoptarea, însă, a măsurilor financiare convenite cu Uniunea Europeană, pentru a evita extinderea criezi datoriilor.

Silvio Berlusconi, obligat să demisioneze

Articol de Elena Postelnicu, 09 Noiembrie 2011, 09:54

Prim-ministrul Silvio Berlusconi a recunoscut, marţi seară, că Guvernul de la Roma nu mai are majoritatea pe care credea că o are, după ce bilanţul pe 2010 al statului italian a fost adoptat cu numai 308 voturi, sub pragul majorităţii absolute, care este de 316 voturi.

Opoziţia şi aşa-zişii nemulţumiţi din partidul lui Berlusconi, 321 la număr, s-au abţinut de la vot pentru ca textul să fie totuşi aprobat.

În această situaţie, Berlusconi a promis preşedintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, că va demisiona, însă numai după adoptarea legii pentru stabilitatea financiară, acel pachet de măsuri de austeritate solicitat de UE.

Potrivit lui Berlusconi, ar trebui să existe o îngrijorare mai mare faţă de ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare, faptul că pieţele nu cred că Italia este capabilă sau are intenţia de a aproba aceste măsuri pe care Europa le-a cerut, decât de cine va conduce sau nu guvernul.

Măsurile promise Uniunii Europene vor figura într-un amendament la legea finanţelor din 2012, care va fi supus votului Senatului în jurul datei de 15 noiembrie şi Camerei Deputaţilor înainte de sfârşitul lunii.

Pe de altă parte, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn susţine în numele Comisiei Europeane că situaţia economică a Italiei este "foarte îngrijorătoare".

"Nivelul actual nu poate fi susţinut pe termen lung, în condiţiile datoriei colosale pe care o are Italia, de aproape două mii de miliarde de euro" - a subliniat comisarul european.

El a cerut Romei să aplice reformele promise pentru a oferi garanţii pieţelor financiare, care pun presiuni serioase asupra ţării în acest moment.

Parlamentul italian va discuta noua lege a finanţelor la jumătatea acestei luni, informează corespondentul Radio România.

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială
Uniunea Europeană 14 Martie 2024, 07:52

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială

Noile norme interzic anumite utilizări ale Inteligenţei Artificiale care ameninţă drepturile cetăţenilor, inclusiv sistemele...

PREMIERĂ MONDIALĂ Parlamentul European a adoptat Legea privind Inteligenţa Artificială
Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European
Uniunea Europeană 11 Martie 2024, 09:53

Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European

În Parlamentul European sunt programate dezbateri, săptămâna aceasta, privind situaţia tezaurului naţional al României,...

Situația tezaurului naţional al României și Legea privind Inteligența Artificială, pe masa Parlamentului European
Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene
Uniunea Europeană 08 Martie 2024, 09:01

Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Printre prioritățile Ursulei von der Leyen se numără sprijnirea Ucrainei, apărarea europeană, lupta împotriva extremismului.

Ursula von der Leyen, desemnată candidată a PPE pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene
PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen
Uniunea Europeană 06 Martie 2024, 17:27

PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen

La Bucureşti, este în plină desfăşurare Congresul popularilor europeni.

PPE susţine ferm aderarea totală şi imediată a României și Bulgariei la Spațiul Schengen
Începe  Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti
Uniunea Europeană 06 Martie 2024, 09:19

Începe Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti

Popularii europeni vor adopta strategia pentru alegerile europarlamentare din luna iunie şi vor desemna oficial candidatul la...

Începe Congresul Partidului Popular European, la Bucureşti
Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept
Uniunea Europeană 29 Februarie 2024, 09:09

Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept

În cazul României, niciuna dintre recomandările Comisiei nu a fost implementată complet, se arată în analiza publicată...

Curtea Europeană de Conturi: Statele membre aplică foarte puţine dintre recomandările Comisiei cu privire la statul de drept
Reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până în 2030
Uniunea Europeană 12 Februarie 2024, 08:38

Reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până în 2030

Alianţa în domeniul energiei nucleare va accelera desfăşurarea primelor reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până la...

Reactoare modulare mici în Uniunea Europeană până în 2030
Problemele fermierilor, în atenţia deputaţilor europeni
Uniunea Europeană 05 Februarie 2024, 09:10

Problemele fermierilor, în atenţia deputaţilor europeni

Pe fondul protestelor în creştere din mai multe ţări ale Uniunii Europene, inclusiv România, europarlamentarii urmează să...

Problemele fermierilor, în atenţia deputaţilor europeni