Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Senatul a adoptat proiectul de lege privind reglementarea stării de alertă

Starea de alertă nu poate depăşi 30 de zile, iar măsura trebuie încuviinţată de parlamentari în termen de trei zile.

Senatul a adoptat proiectul de lege privind reglementarea stării de alertă

Articol de Alina Stănuţă, 13 Mai 2020, 09:22

Senatul a adoptat aseară proiectul de lege privind reglementarea stării de alertă propus de Guvern.

Aceasta nu poate depăşi 30 de zile, iar măsura trebuie încuviinţată de parlamentari în termen de trei zile.

Acestea sunt doar două dintre modificările majore decise în Comisia juridică.

Proiectul de lege iniţiat de guvern a fost modificat în mare măsură de senatori.

Raportul Comisiei juridice arată, printre altele, că starea de alertă care se instituie pe întreg teritoriul ţării se supune încuviinţări Parlamentului.

Pe durata stării de alertă posturile vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordonarea sa, inclusiv funcţii publice de execuţie şi conducere, pot fi ocupate de funcţionari publici sau personal contractual prin numire fără concurs.

Numirea se poate face prin ordin al ministrului sănătăţii şi încetează de drept la data încetării stării de alertă.

Un alt amendament prevede că autorităţile publice pot angaja personal fără concurs în funcţie de nevoile determinate de combaterea epidemiei de COVID-19 şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta pe o durată determinată ce nu poate depăşi starea de alertă.

Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, spunea că senatorii au înlăturat orice formă de abuz care ar fi putut apărea în document şi că s-au depus eforturi pentru ca proiectul de lege să treacă de legislativ în 48 de ore.

Cu toate acestea, documentul nu va putea intra în vigoare la expirarea stării de urgenţă.

Robert Caznciuc: Iată, acum, acest parlament, într-o singură zi este astăzi cel care se gândeşte la binele românilor. Nimeni nu ştie nimic despre cea ce va urma. Au avut la dispoziţie trei săptămâni să vină cu un proiect de lege clar, care să intre în vigoare în timp util.

Pe de altă parte, senatoarea PNL Iulia Scântei critica modificările aduse în comisii şi arăta că acestea nu mai permit adoptarea măsurilor necesare protejării cetăţenilor.

Iulia Scântei:Aţi decapitat această lege. Românii trebuie să ştie că din 15 mai, în forma aceasta a legii, nu vor putea să beneficieze de protecţia pe care au avut-o pe durata stării de urgenţă şi din păcate, nici restricţiile şi celelalte măsuri nu vor putea fi luate. Noi considerăm că proiectul este prost redactat, neconstituţional şi nu asigură o protecţie eficientă a cetăţenilor români.

Deşi au anunţat iniţial că se vor abţine de la vot, senatorii PNL s-au pronunţat până la urmă în favoarea documentului. În final, proiectul de lege a trecut de Senat cu voturile PSD, PNL şi UDMR, ALDE a votat împotrivă, iar USR s-a abţinut.

Documentul intră astăzi rapid pe traseul legislativ la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Ce au propus partidele din coaliție la consultările de la Palatul Cotroceni
Știri 22 Aprilie 2026, 21:53

Ce au propus partidele din coaliție la consultările de la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan a deschis miercuri dimineaţă, porţile Palatului Cotroceni pentru liderii partidelor din fosta...

Ce au propus partidele din coaliție la consultările de la Palatul Cotroceni
Consultări la Palatul Cotroceni pentru depășirea crizei politice
Știri 22 Aprilie 2026, 07:33

Consultări la Palatul Cotroceni pentru depășirea crizei politice

Miliarde din PNRR, care trebuie absorbite până la final de august şi contractele de apărare, tot de zeci de miliarde de euro...

Consultări la Palatul Cotroceni pentru depășirea crizei politice
PSD a decis retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan
Știri 20 Aprilie 2026, 19:10

PSD a decis retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan

97,7% dintre cei 5.000 de membri ai organizaţiilor judeţene şi ai Consiliului Politic Naţional al PSD s-au pronunţat pentru...

PSD a decis retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan
Președintele Nicușor Dan afirmă că nu are un alt nume pentru funcția de premier
Știri 20 Aprilie 2026, 19:03

Președintele Nicușor Dan afirmă că nu are un alt nume pentru funcția de premier

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că se va consulta cu partidele ori de câte ori va fi nevoie, pentru a găsi o soluţie de...

Președintele Nicușor Dan afirmă că nu are un alt nume pentru funcția de premier
Senatul dezbate ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului
Știri 20 Aprilie 2026, 10:33

Senatul dezbate ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului

Prin document, Guvernul a impus anumite plafoane şi restricţii până la finalul iunie, în încercarea de a atenua criza...

Senatul dezbate ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului
Restructurarea primului lot de companii de stat, pe masa guvernului
Știri 20 Aprilie 2026, 10:03

Restructurarea primului lot de companii de stat, pe masa guvernului

Executivul ar urma să aprobe săptămâna aceasta un memorandum în baza căruia să înceapă restructurarea unui prim lot de...

Restructurarea primului lot de companii de stat, pe masa guvernului
Premierul Ilie Bolojan respinge categoric ideea unei demisii
Știri 20 Aprilie 2026, 09:57

Premierul Ilie Bolojan respinge categoric ideea unei demisii

Premierul respinge categoric ideea unei demisii, în ciuda presiunilor de la sediul PSD şi anunţă că portofoliile miniştrilor...

Premierul Ilie Bolojan respinge categoric ideea unei demisii
Marian Neacşu (PSD):  Vom porni o criză politică şi ne asumăm acest lucru
Știri 20 Aprilie 2026, 09:47

Marian Neacşu (PSD): Vom porni o criză politică şi ne asumăm acest lucru

PSD va decide viitorul executivului în cadrul unei consultării interne.

Marian Neacşu (PSD): Vom porni o criză politică şi ne asumăm acest lucru