Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Se întorc ninsorile. Măsuri speciale pentru ajutorarea omenilor izolaţi

Săptămâna viitoare se întorc ninsorile.

Se întorc ninsorile. Măsuri speciale pentru ajutorarea omenilor izolaţi

Articol de Adriana Leu, 15 Ianuarie 2017, 07:47

De mâine noapte, se va depune strat nou de zăpadă în sud, sud-est şi la munte.

Meteorologii avertizează că va ninge abundent şi în Capitală, iar vântul va bate cu putere mai ales în Dobrogea, în jumătatea de est a Munteniei, în Bărăgan şi în Banat.

Scad şi temperaturile, astfel că spre sfârşitul săptămânii viitoare vor fi minus 23 de grade în estul Transilvaniei.

Până atunci, încă se resimt efectele viscolului de săptâmâna aceasta.

Corespondenţii Radio România Actualităţi transmit că şi ieri a fost nevoie de intrevenţii speciale pentru ajutorarea oamenilor rămaşi izolaţi.

Salvamontiştii şi jandarmii montani au intervenit, ieri, pentru scoaterea din nămeţi a unui autocar în care se aflau 42 de copii.

Acesta rămăsese pe drumul care urcă spre staţiunea Semenic şi toţi călătorii au fost duşi în siguranţă la cabana unde aveau rezervată cazarea.

Tot ieri, un elicopter SMURD a transportat la spital o femeie de 87 de ani din Insula Mare a Brăilei.

Ea avea şoldul dislocat din cauza unei căzături.

Intervenţia aparatului de zbor a fost necesară, întrucât zona este izolată şi altfel nu se poate ajunge acolo.

De asemenea, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului de Interne a transportat alimente de strictă necesitate pentru echipajul unei barje sub pavilon slovac imobilizată, de câteva zile, în gheaţă pe braţul Bala al Dunării.

Persoanele aflate la bordul ambarcaţiunii nu mai aveau apă şi mâncare, iar pentru a reuşi să descarce proviziile, echipajul elicopterului a trebuit recurgă la manevre dificile, de coborâre cu troliu.

Alimente de strictă necesitate au fost duse şi celor din satele izolate din Delta Dunării, acestea fiind transportate cu remorcherul Mamaia 2.

Astăzi şi mâine vor fi făcute alte două transporturi, în condiţiile în care toate cursele de călători între Tulcea şi localităţile din Delta Dunării situate pe braţele Chilia şi Sfântu Gheorghe sunt suspendate.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor