Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sănătatea, mai scumpă de la anul

Asiguraţii din sistemul medical vor contribui, de la anul, cu sume de bani pentru orice serviciu solicitat, de la o simplă consultaţie, până la analize sau internări.

Sănătatea, mai scumpă de la anul

Articol de Adriana Turea, 05 Decembrie 2011, 15:34

Suma totală a contribuţiilor pentru serviciile medicale într-un an ar putea ajunge la echivalentul unui salariu lunar, conform legii care reglementează coplata, adoptată recent de Parlament.

Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi ameninţă cu proteste, deoarece consideră inacceptabilă o suplimentare a costurilor medicale, iar medicii de familie atrag atenţia că oamenii se vor feri să vină la medic.

Deşi textul legii coplăţii spune că lista de servicii medicale pentru care se va plăti suplimentar va fi stabilită prin contractul cadru, din declaraţiile reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii reiese că doar urgenţele nu vor fi taxate suplimentar.

Secretarul de stat Cristian Irimia, afirmă că suma maximă pe care o va plăi un pacient nu poate depăşi 1/12 din venitul net al acestuia.

"Coplata se plăteşte la medicul de familie, la medicul specialist din ambulator şi la spital. În afară de astea, serviciile care sunt de investigaţii paraclinice şi de laborator. Suma maximă încă nu este fixată, nu poate depăşi - aşa spune textul de lege - 1/12 din venitul net al unui pacient. Nu vor fi sume excesive care să îngreuneze accesul populaţiei la servicii medicale", susţine Cristian Irimia.

Momentan, nu se ştie exact care sunt sumele pe care le vom plăti pentru fiecare serviciu medical, dar actul normativ precizează că suma percepută drept coplată pentru un an nu poate depăşi a 12-a parte din valoarea veniturilor nete realizate anual, însă aceste sume vor putea fi acoperite cu ajutorul unei asigurări suplimentare de sănătate.

După atingerea sumei maxime privind coplata, serviciile medicale pentru care se încasează coplată vor fi gratuite.

Reprezentanţii pacienţilor critică încă de la apariţia iniţiativei guvernului şi atrag atenţia că acţiunile lor vor fi mai radicale, după ce au fost nevoiţi să contribuie la preţul medicamentelor din programele naţionale.

Preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, Cezar Irimia, a declarat că statul nu gestionează corect plăţile din sănătate, de aceea, trebuie să se "apeleze la forurile internaţionale".

"Această nouă lege, despre coplată, nu face decât să pună bomboana pe coliva pacienţilor. Nu sunt împotriva unor plăţi suplimentare la sistemul de sănătate, dar s-a demonstrat că statul e un prost gestionar şi Casa Naţională de asemenea, şi aş fi dorit ca aceste sume în plus să se regăsească într-un sistem privat. Noi, pe organizaţiile de pacienţi din România, vom lua atitudine, vom protesta şi vom apela la forurile internaţionale şi europene, pentru că noi considerăm că suntem furaţi în acest moment", a declarat Cezar Irimia.

În ciuda asigurărilor reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii că sumele care vor fi stabilite pentru coplată nu vor îngrădi accesul pacienţilor la tratament, medicii de familie susţin contrariul.

Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, Rodica Tănăsescu este de părere că decizia coplăţii este una politică.

"Această coplată este o decizie politică, nu este o decizie a medicilor şi scopul este, evident, să reducă oarecum accesul pacienţilor către medic. Mă îndoiesc profund că această coplată va aduce venituri suplimentare cabinetelor. Eu cred numai că se vor reduce serviciile şi această coplată, cel mult, va compensa oarecum diminuarea numărului de servicii şi diminuarea plăţii acestor servicii de către casele de asigurări sau asiguratori", a afirmat Rodica Tănăsescu.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ privind coplata, se vor adopta normele de aplicare privind condiţiile de acordare a asistenţei medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
Știri 14 Aprilie 2024, 10:10

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"

SNSPA anunţă că va demara un amplu proces de cercetare legat de teme relevante aflate în dezbatere publică.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Știri 14 Aprilie 2024, 09:53

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare

În competiţia electorală din 9 iunie intră toate partidele cunoscute pe scena politică românească.

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Știri 12 Aprilie 2024, 10:24

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie

Guvernul a aprobat mai multe ordonanțe care vin în sprijinul autorităților locale.

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Știri 12 Aprilie 2024, 10:14

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante

România va continua să sprijine Ucraina pe toate palierele, atât timp cât va fi nevoie, a declarat preşedintele Klaus...

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Premierul Marcel Ciolacu participă la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24"
Știri 11 Aprilie 2024, 10:01

Premierul Marcel Ciolacu participă la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24"

Peste 2.000 de militari, din 12 ţări, se antrenează în zona costieră a Mării Negre şi în Delta Dunării, pentru diferite misiuni.

Premierul Marcel Ciolacu participă la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24"
S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru europarlamentare
Știri 11 Aprilie 2024, 07:51

S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru europarlamentare

Principalele partide politice au depus liste de candidaţi la alegerile europarlamentare.

S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru europarlamentare
Klaus Iohannis: Trebuie intensificate eforturile pentru a consolida baza de rezervişti şi pentru a moderniza infrastructura de transport
Știri 10 Aprilie 2024, 14:27

Klaus Iohannis: Trebuie intensificate eforturile pentru a consolida baza de rezervişti şi pentru a moderniza infrastructura de transport

Actualul context, generat de războiul de la graniţele noastre, creşte relevanţa României ca pilon de securitate şi stabiliate...

Klaus Iohannis: Trebuie intensificate eforturile pentru a consolida baza de rezervişti şi pentru a moderniza infrastructura de transport
Cine este scutit de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale
Știri 09 Aprilie 2024, 19:25

Cine este scutit de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale

Guvernul a stabilit categoriile de persoane scutite de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale.

Cine este scutit de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale