Ascultă Radio România Actualitaţi Live

S-a deschis Târgul Internaţional Gaudeamus

Cea de-a XVII-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură şi-a deschis porţile, joi după amiază , la Romexpo. Foto:Agerpres

S-a deschis Târgul Internaţional  Gaudeamus

Articol de Simona Mihăescu, 18 Noiembrie 2010, 10:22

Cărţi la preţuri reduse, invitaţi de prestigiu din ţară şi străinătate şi peste 500 de evenimente reprezintă o parte din ofertă. De anul acesta, Târgul are o ţară, ca invitat de onoare, poziţie ocupată, anul acesta, de Belgia.



Una dintre noutăţile acestei ediţii este salonul de Carte-Film.



Vladimir Epstein, managerul general al Târgului a explicat ce conţine acestă nouă secţiune."Este o secţiune nouă, care să sperăm că va creşte foarte bine. E vorba de cărţi care au fost ecranizate sau, invers. Cui nu i-ar plăcea să citească o carte, după ce a văzut filmul şi i-a plăcut sau, invers, a citit cartea, şi-a imaginat-o într-un anumit fel, şi apoi o vede reflectată de un regizor şi nişte actori, potriviţi sau nu?", a întrebat retoric Vladimir Epstein.



Actuala ediţie a târgului reuneşte peste 300 de organizaţii, din cele mai importante segmente editoriale şi educaţionale, care vor propune peste 500 de evenimente.



Invitatul de onoare al acestei ediţii este Regiunea Valonia - Bruxelles, din Belgia, în contextul special, al preşedinţiei belgiene a Consiliului Uniunii Europene.



Vladimir Epstein, managerul general al târgului a anunţat că şefa delegaţiei Valonia-Bruxelles, doamna, Fabian Reuter, a declarat că apreciază calitatea şi prezenţa constantă a târgurile Gaudeamus din ultimii ani.



"Doamna, Fabian Reuter şefa delegaţiei Valonia-Bruxelles, apreciază foarte mult Târgul Gaudeamus, printr-o prezenţă constantă şi susţinută, la târgurile Gaudeamus din ultimii ani. Pe de altă parte, s-a născut ideea ca Belgia să fie invitatul de onoare al ediţiei din acest an. Luând puţin lucrurile mai aprofundat, am constatat, sunt sute de titluri ale unor autori belgieni, traduse în limba română, şi înainte şi după '89. Conlucrarea cu delegaţia Valoniei este, aş zice, perfectă. Avem în faţă o echipă de profesionişti foarte bine puşi la punct, lucrurile au curs foarte bine şi sper că prezenţa dumnealor va fi remarcată şi gustată din plin, de public", a spus menagerul general al Târgului Gaudeamus, din acest an.



Actuala ediţie a Târgului reuneşte peste 300 de organizaţii din cele mai importante segmente editoriale şi educaţionale, care vor propune peste 500 de evenimente.

Deschiderea oficială a Târgului a avut loc joi după amiaza, iar iubitorii de carte îl vor putea vizita până pe 22 noiembrie.


Joi, 18 noiembrie, târgul este deschis între orele 16.00 si 21.00.


Vineri, sâmbata si duminica, programul de vizitare este 10.00-20.00, iar luni, 10.00-16.00.

Preţul unui bilet la târg este de 4 lei, dar există şi abonamente valabile pentru întreaga perioadă a târgului, în valoare de zece lei.


Luni, în ultima zi, intrarea este liberă.


Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite