România, sub infringement în domeniul deşeurilor. Colectarea selectivă, prioritară

În Bucureşti vor fi amplasate 50 de containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor.

Adăugat: 9 August 2017
Ultima actualizare:9 August 2017

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Anunţul a fost făcut la un forum de profil de Primarul general Gabriela Firea, care a semnat deja un parteneriat cu o firmă de specialitate.

Va fi un sistem de colectare integrată şi transport bazat pe minimum patru tipuri de containere: pentru plastic, sticlă, hârtie şi carton biodegradabil şi metal.  

"La aceste centre de colectare selectivă, unele dintre ele sunt perfecta automatizate, la altele există o persoană care asigură această colectare selectivă şi prin acest gest de a merge cu un pet la acest centru există şi un stimulent, fie financiar, fie vouchere cu reduceri la marii retaileri", a exlicat Gabriela Firea.

Primarul general Gabriela Firea a mai anunţat că în Bucureşti vor funcţiona 25 de staţii fixe şi nouă mobile de monitorizare a calităţii aerului, dar şi investirea a 150 de milioane de euro, bani europeni, pentru crearea de noi trasee pentru biciclişti.

Containerele vor fi amplasate în vecinătatea şcolilor, liceelor şi a parcurilor.

Ministrul Mediului: Sancţiunile pentru nerespectarea legii trebuie înăsprite

Prezentă la acelaşi forum, ministrul Mediului, vicepremierul Graţiela Gavrilescu, a precizat că soluţia colectării selective a deşeurilor trebuie aplicată cât mai mult, iar sancţiunile pentru nerespectarea legii trebuie înăsprite. 

"Vom implementa o procedură clară, pe care să i-o arătăm cetăţeanului, de modul în care trebuie să colecteze selectiv, metoda aceasta ducând chiar la implementarea unui tarif diferenţiat, astfel încât cetăţeanul să ştie că are un câştig în propriul buzunar imediat dacă colectează selectiv, ducându-se direct la colector sau, bineînţeles, dându-le salubristului, dar plătind numai pentru partea umedă, care se duce în groapă", a precizat ministrul Mediului.
 



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
9 August 2017


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza