Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România "nu are de ce să fie timorată" în luarea unor măsuri împotriva extremiştilor

Senatorul PDL, Marius Paşcan, susţine că declararea unor lideri extremişti ca indezirabili pe teritoriul României este o măsură justă şi necesară.

România "nu are de ce să fie timorată" în luarea unor măsuri împotriva extremiştilor

Articol de Raul Matiş, 20 Martie 2014, 13:11

Într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat, democrat-liberalul Marius Paşcan a salutat declararea, de către autorităţile statului român, a unor lideri şi reprezentanţi ai formaţiunilor extremiste ca indezirabili pe teritoriul României, precizând că măsura este una justă şi absolut necesară, chiar dacă tergiversată.

"Suntem mult prea toleranţi şi îngăduitori, atunci când permitem unor formaţiuni politice interzise în Ungaria, precum Garda Ungară sau Organizaţia celor 64 de comitate, în solidar cu Partidul Jobbik, să mărşăluiască într-o manieră gregar triumfalistă şi conflictualist prin centrul României, în tendinţa de a resuscita reveriile apuselor imperii şi a reclama, prin instigare şi agresivitate, graniţe teritoriale demult apuse prin istorie”, a spus Paşcan.

Acesta a arătat că se cuvine să fie puse în lumină, netimorat şi responsabil, caracterul vădit anarhist al acestor agenţi politici provocatori de dezordine socială, care clamează nesupunerea civică şi pledează pentru enclavizare etnică, cu complicitatea unor forţe politice, susţinând separatismul şi autonomia teritorială pentru minoritatea maghiară din România, chiar de la nivelul guvernamental şi politic de vârf al Ungariei.

Marius Paşcan a spus că nu trebuie permis ca apropiatele alegeri generale din Ungaria să creeze cadrul necesar pentru ca astfel de forţe politice extremiste să participe la tulburarea sau vitriolarea relaţiilor interetnice dintre români şi maghiari.

Acesta a subliniat că demersurile pentru recunoaşterea şi legitimarea aşa-zisului Ţinut Secuiesc au fost respinse inechivoc la nivelul Uniunii Europene şi chiar de către Organizaţia Naţiunilor Unite, foruri la care artizanii belicoşi ai autonomiei teritoriale au căutat protecţie.



Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, prezentată în Parlament
Știri 10 Iulie 2025, 08:59

Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, prezentată în Parlament

AUR a anunţat că a primit sprijinul reprezentanţilor POT şi SOS România pentru a obţine numărul de semnături necesar pentru...

Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, prezentată în Parlament
Comisia Europeană evidențiază Radio România ca lider de încredere în peisajul media românesc
Știri 09 Iulie 2025, 08:59

Comisia Europeană evidențiază Radio România ca lider de încredere în peisajul media românesc

Cu o istorie de aproape 97 de ani, Radio România rămâne un reper în furnizarea de informaţii esențiale, zi de zi, pentru cei...

Comisia Europeană evidențiază Radio România ca lider de încredere în peisajul media românesc
România a făcut primul pas către recâştigarea încrederii investitorilor şi a partenerilor europeni
Știri 09 Iulie 2025, 08:04

România a făcut primul pas către recâştigarea încrederii investitorilor şi a partenerilor europeni

Evoluţia ţării noastre va fi constant monitorizată de Comisia Europeană, conform procedurii de deficit excesiv şi va trebui...

România a făcut primul pas către recâştigarea încrederii investitorilor şi a partenerilor europeni
Opoziţia a început demersurile pentru o moţiune de cenzură
Știri 08 Iulie 2025, 14:04

Opoziţia a început demersurile pentru o moţiune de cenzură

Liderul AUR, George Simion, a anunţat că opoziţia a început demersurile pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva...

Opoziţia a început demersurile pentru o moţiune de cenzură
PSD nu este de acord cu unele dintre măsurile incluse în primul pachet de măsuri fiscale
Știri 08 Iulie 2025, 13:52

PSD nu este de acord cu unele dintre măsurile incluse în primul pachet de măsuri fiscale

Sorin Grindeanu spune că social democrații s-au opus mai multor măsuri incluse în pachetul de măsuri fiscale.

PSD nu este de acord cu unele dintre măsurile incluse în primul pachet de măsuri fiscale
Măsurile fiscale de austeritate, "o urgenţă naţională şi un act de responsabilitate"
Știri 07 Iulie 2025, 18:52

Măsurile fiscale de austeritate, "o urgenţă naţională şi un act de responsabilitate"

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale de austeritate.

Măsurile fiscale de austeritate, "o urgenţă naţională şi un act de responsabilitate"
Proteste în București și în țară împotriva măsurilor de austeritate
Știri 07 Iulie 2025, 16:55

Proteste în București și în țară împotriva măsurilor de austeritate

Sindicaliştii au organizat proteste în ţară pentru a-şi exprima deschis nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate.

Proteste în București și în țară împotriva măsurilor de austeritate
LIVE VIDEO Ședința Parlamentului în care Guvernul Bolojan își asumă răspunderea
Știri 07 Iulie 2025, 16:47

LIVE VIDEO Ședința Parlamentului în care Guvernul Bolojan își asumă răspunderea

Şedinţa de plen a Senatului şi Camerei Deputaţilor convocată pentru această după-amiază a început în jurul orei 17.00

LIVE VIDEO Ședința Parlamentului în care Guvernul Bolojan își asumă răspunderea