Ascultă Radio România Actualitaţi Live

RETROSPECTIVA activităţii Camerei Deputaţilor. Migranţii vor fi supravegheaţi atent

Migranţii care ajung în ţara noastră vor fi mai intens supravegheaţi, au decis membrii comisiei parlamentare comune pentru controlul SRI.

RETROSPECTIVA activităţii Camerei Deputaţilor. Migranţii vor fi supravegheaţi atent

Articol de Alina Bordeiaşu, 25 Martie 2016, 14:26

Plenul reunit al Parlamentului a reuşit, în şedinţa din această săptămână, să voteze doar noul Consiliu de Administraţie al TVR (312 de voturi pentru şi 21 împotrivă), NU şi preşedintele acestui for.

Viitorul Consiliu al televiziunii publice este alcătuit din 13 membri, dintre care unul din partea Preşedinţiei şi unul din partea Guvernului, 3 de la PSD, 2 de la PNL şi câte unul de la celelalte formaţiuni politice, respectiv UDMR, UNPR şi ALDE.

De asemenea, minorităţile naţionale şi-au desemnat, conform legii, un reprezentant.

Personalul angajat al televiziunii publice a propus doi membri titulari pentru viitorul Consiliul de Administraţie al TVR.

Unele candidaturi au creat nemulţumiri în rândul parlamentarilor.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a spus că este pofund dezamăgit că în noul Consiliu de Administraţie au fost desemnate persoane controversate.

Deputatul din partea minorităţilor naţionale, Aurel Vainer, s-a opus validării jurnalistei Oana Stănciulescu, propusă de PNL ca membru în conducerea TVR, pe motiv că aceasta promovează idei antisemite şi prolegionare.

"Nu pot fi de acord, în numele meu şi al celor pe care îi reprezint, ca în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române, care are atâtea lucruri importante de făcut pentru progresul democraţiei şi al prosperităţii în România, să funcţioneze un membru cu viziuni pro aducerea pe primul plan a Mişcării Legionare şi a unor lideri ai Mişcării Legionare", preciza Aurel Vainer.

Activitatea jurnalistei Oana Stănciulescu a fost, însă, susţinută de senatorii Puiu Haşotti, PNL, şi Cristiana Anghel, ALDE.

Intervenţia acestora în plenul reunit a stârnit nemulţumirea mai multor reprezentanţi ai UDMR care au părăsit sala de şedinţă.

Senatorul Uniunii, Markó Béla, a spus că nu concepe susţinerea Mişcării Legionare în Parlamentul României.

După vot, noua conducere s-a retras pentru o primă şedinţă şi l-a desemnat pe George Orbean (reprezentantul Guvernului), pentru a prelua funcţia de preşedinte al TVR.

Acesta a primit, însă, un aviz negativ din partea comisiilor reunite pentru cultură.

Avizul fiind doar consultativ, lucrurile trebuiau tranşate în plenul Parlamentului, care este suveran.

Însă, în cele două şedinţe de plen care au urmat (marţi şi miercuri), nu s-a reuşit acest lucru, deoarece nu s-a întrunit cvorumul necesar (şi-au exprimat opţiunea de vot doar 189 de parlamentari din cei 272, cât ar fi fost necesar pentru ca propunerea să fie acceptată).

O nouă şedinţă a plenului reunit va avea loc marţi, 29 martie, în vederea finalizării acestei proceduri.

Migranţii care ajung în ţara noastră vor fi mai intens supravegheaţi

Decizia a fost luată de membrii comisiei parlamentare comune pentru controlul SRI.

Preşedintele Comisiei, deputatul PSD, Georgian Pop, a anunţat, că se menţine nivelul relativ scăzut de alertă teroristă, dar măsurile specifice au fost intensificate după atentatele din Belgia.

"În contextul liberalizării vizelor pentru Turcia, în contextul deprecierii situaţiei de securitate, din nordul Africii, este de aşteptat ca acest număr să fie în creştere. Pe această estimare, a creşterii numărului de persoane suspecte de terorism, care vor tranzita România, pentru a fi eficienţi pe munca de prevenţie şi contracarare, Legea cartelelor prepay şi Legea securităţii cibernetice vor fi nişte instrumente juridice eficiente pentru a putea să facem prevenţie în România", preciza preşedintele comisiei pentru controlul SRI.

Georgian Pop mai spunea că este nevoie de consens politic pentru a modifica, şi în România, legislaţia privind combaterea terorismului.

El a explicat că, în ultimele 6 luni, peste 20 de state europene au adoptat reglementări pentru creşterea competenţelor serviciilor de informaţii în ceea ce priveşte prevenţia în acest domeniu.

Fermierii care au protestat la Parlament, primiţi la discuţii

Deputaţii din Comisia de Agricultură le-au promis fermierilor care au protestat în faţa Palatului Parlamentului, cerând mai multe măsuri de sprijin pentru creşterea animalelor, că vor convoca un grup de lucru, săptămâna viitoare, care să discute despre fiecare solicitare în parte.

Preşedintele comisiei, Nini Săpunaru, a declarat că nu toate revendicările ţin de competenţa legislativului, dar că deputaţii îi vor susţine pe fermieri în rezolvarea anumitor probleme.

"Ideea este în felul următor: nu o să rezolvăm astăzi. Avem un set de probleme. Ne aşezăm cu picioarele în apă rece, săptămâna viitoare, marţi, vă chemăm împreună cu patru, cinci reprezentanţi ai dumneavoastră într-o subcomisie şi lucrăm pe toate aceste puncte să vedem care ar fi urgenţă", spunea deputatul liberal.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine, Claudiu Frânc, a declarat, în faţa deputaţilor, că de susţinerea acestora depinde buna desfăşurare a activităţii fermierilor din România.

Plata subvenţiilor şi oprirea vânzării terenurilor către străini sunt doar câteva dintre revendicările lor.

"Să introducem cu prioritate pe agenda de lucru a Camerei Deputaţilor exact aceste aspecte care ard la ora actuală în sector. Sperăm cât de repede să scoatem şi legea privind comercializarea produselor agricole şi un lucru foarte important, trebuie să găsim, marţea viitoare, soluţia pentru suspendarea aplicării legii vânzării pământurilor către străini din România", preciza Claudiu Frânc.

Crescătorii de animale au protestat, ulterior, şi în faţa Guvernului.

Marţi, termenul limită pentru raportul privind reţinerea şi arestarea lui Sebastian Ghiţă

DNA cere Parlamentului să aprobe solicitarea de reţinere şi arestare preventivă a deputatului Sebastian Ghiţă.

Deputaţii jurişti au termen, până marţi, pentru întocmirea raportului asupra cererii DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestãrii preventive a lui Sebastian Ghiţă.

Votul în plenul Camerei Deputaţilor ar urma sã fie dat miercuri, potrivit calendarului stabilit de Biroul Permanent.

Până marţi, 29 martie, Sebastian Ghiţă are posibilitatea de a studia materialul probator şi de a se prezenta împreună cu avocatul la Comisia Juridică.

Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor, Florin Ciolacu, dosarul are 5 volume însumând aproximativ 1.300 de pagini.

Deputatul Sebastian Ghiţă este anchetat, într-un nou dosar, pentru mai multe infracţiuni, printre care dare de mitã, şantaj, cumpărare de influenţă, şi conducerea unui vehicul fãrã permis de conducere.

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Știri 20 Octombrie 2026, 14:02

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului

Guvernul Luca Niculescu, la momentul votului de învestitură.

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
Știri 20 Octombrie 2026, 13:33

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui

După audierile miniștrilor, urmează votul de învestitură al Parlamentului.

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu:  Noi nu votăm și nu trădăm
Știri 20 Octombrie 2026, 10:33

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm

George Simion, preşedintele AUR, a fost invitatul rubricii "Apel matinal", de la Radio România Actulalități.

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm
Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură
Știri 20 Octombrie 2026, 10:16

Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură

De la ora 14:00 va avea loc şedinţa de plen reunit pentru dezbaterea programului de guvernare şi acordarea votului de...

Auderile miniștrilor Luca Niculescu, pe ultima sută de metri. Urmează votul de învestitură
Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu
Știri 19 Octombrie 2026, 19:04

Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu

Toţi cei audiaţi până în acest moment au primit aviz favorabil. Printre aceştia se află Daniel Zamfir, la Economie, şi Bogdan...

Parlamentul audiază miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu
Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu
Știri 19 Octombrie 2026, 08:24

Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu

Zi lungă astăzi la Parlament, unde încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu.

Încep audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Luca Niculescu
Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament
Știri 16 Octombrie 2026, 09:16

Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament

Premierul desemnat, Luca Niculescu a parcurs, joi, pasul decisiv în perspectiva votului de învestitură asupra cabinetului...

Lista cabinetului şi componenţa viitorului executiv au ajuns la Parlament
Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament
Știri 15 Octombrie 2026, 08:37

Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament

Lista oficială a cabinetului şi programul de guvernare urmează să fie depuse chiar astăzi în Parlament, unde se aşteaptă...

Lista oficială a cabinetului Niculescu ajunge în Parlament