Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Republica Moldova marchează 70 de ani de la deportările staliniste

Luni, premierul Republici Moldova, însoţit de senatorul american John McCain au participat la comemorarea a 70 de ani de la deportările staliniste.

Republica Moldova marchează 70 de ani de la deportările staliniste

Articol de Cătălin Gomboş, 13 Iunie 2011, 19:30

Familii întregi au fost luate atunci cu forţa din casele lor şi trimise, în vagoane pentru animale, la celălalt capăt al imperiului sovietic.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, peste 5.000 de familii din Basarabia au fost deportate în regiunile îndepărtate ale Federaţiei Ruse şi Kazahstanului.



Preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici a fost deportată împreună cu familia sa de două ori, o dată în 1941, iar apoi în 1949, pentru că reuşise să fugă anterior din Kazahstan.



Pentru că tatăl său era primar şi deputat în Parlamentul României, sovieticii au venit după ei în acea noapte - îşi aminteşte Valentina Sturza.



"Nu ştiam ce se întâmplă, unde ne duc. Noi eram obişnuiţi să fim acasă, să ne jucăm, să mergem la şcoală, dar copilăria noastră a trecut prin gulaguri", îşi aminteşte, Valentina Sturza.



Irina Covaci, din satul Caracui, raionul Hânceşti, avea doar 10 ani când a rămas doar cu bunica, după ce toată familia sa a fost deportată şi dusă cu vagoanele pentru vite în Siberia.



Irina Covaci retrăieşte amintirile de atunci:



"L-a bătut pe tăticul meu cu patul armei, că îi curgea sânge din urechi şi din gură şi noi plângeam, strigam, dar ei nu ne dădeau atenţie".



A avut de suferit şi biserica, instituţie rămasă fără preoţi şi edificii.



Vicarul administrativ al Mitropoliei Basarabiei, Ioan Cosoi, îşi aminteşte:



"Preoţii nu au putut activa ca slujitori ai lăcaşurilor sfinte, pentru că locul acela era pustiu, mulţi din aceşti preoţi nu s-au mai întors în Basarabia. Au rămas acolo".



La 70 de ani de la tragedie, nu există statistici exacte privind numărul de deportaţi, pentru că istoricii descoperă în continuare dosare ale victimelor represiunilor.

R. Moldova negociază cu Ucraina preţul energiei

R. Moldova negociază cu Ucraina preţul energiei

Republica Moldova continuă negocierile cu Ucraina privind preţul la energia electrică.Partea ucraineană îşi doreşte o...

R. Moldova negociază cu Ucraina preţul energiei
Drapelul de stat, motiv de noi dispute politice

Drapelul de stat, motiv de noi dispute politice

În Republica Moldova au apărut noi discuţii din cauza deciziei pe care a luat-o Partidul Comuniştilor de a oficializa...

Drapelul de stat, motiv de noi dispute politice
UE, destul de mulţumită de negocierile cu R.Moldova

UE, destul de mulţumită de negocierile cu R.Moldova

Şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schubel afirmă că s-au făcut progres în negocierile cu Republica...

UE, destul de mulţumită de negocierile cu R.Moldova
Secretarul general al NATO, felicită R.Moldova pentru alegerea preşedintelui

Secretarul general al NATO, felicită R.Moldova pentru alegerea preşedintelui

Noul preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Tomofti a fost felicitat pentru alegerea sa în funcţie şi de secretarul...

Secretarul general al NATO, felicită R.Moldova pentru alegerea preşedintelui
Nicolae Timofti, învestit în funcția de președinte

Nicolae Timofti, învestit în funcția de președinte

Preşedintele nou-ales al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a fost învestit, vineri, în funcţie, în cadrul unei ceremonii...

Nicolae Timofti, învestit în funcția de președinte
Nicolae Timofti, validat la preşedinţia Republicii Moldova

Nicolae Timofti, validat la preşedinţia Republicii Moldova

Curtea Constituţională de la Chişinău a validat alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova,...

Nicolae Timofti, validat la preşedinţia Republicii Moldova
Republica Moldova va semna cu UE un Acord de liber schimb

Republica Moldova va semna cu UE un Acord de liber schimb

Prin Acordul de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, Republica Moldova va putea să îşi prezinte ofertele pe piaţa unică a...

Republica Moldova va semna cu UE un Acord de liber schimb
Un nou nume avansat pentru preşedinţia Republicii Moldova produce dispute

Un nou nume avansat pentru preşedinţia Republicii Moldova produce dispute

În Republica Moldova, stabilirea unei date pentru stabilirea preşedintelui a fost din nou amânată, din cauza disputelor din...

Un nou nume avansat pentru preşedinţia Republicii Moldova produce dispute