Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Relaţia româno-ungară, "mai sinceră"

Premierul ungar, Orban Viktor, a declarat că se bucură să poată sta, şi în acest an, alături de preşedintele României, Traian Băsescu. Foto: Evenimentul Zilei

Relaţia româno-ungară, "mai sinceră"

Articol de Simona Mihăescu, 25 Iulie 2010, 09:19

Premierul Ungariei, Orban Viktor, a declarat, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că relaţia sa cu preşedintele Traian Băsescu poate fi numită "amicală", iar relaţia dintre cele două state este "mai bună şi mai sinceră pentru că îşi trage seva din interesele" părţilor.


Premierul ungar, a vorbit despre relația dintre Ungaria și România, dar și despre relația dintre el și președintele României, Traian Băsescu.


"Între noi există o relaţie care poate fi numită amicală. Relaţia ungaro-română este mai bună şi este mai sinceră pentru că îşi trage seva din interesele proprii ale celor două părţi", a declarat Orban.


În discursul său de la seminarul "Europa Centrală - centrul Europei?", Orban a precizat că şocul pe care l-a suferit întreaga lume din cauza crizei economice a fost unul uriaş.


"Şocul a fost ca un infarct provocat unui om şi în asemenea situaţie viaţa trebuie regândită. Avem nevoie de bănci puternice, dar nu se poate ca doar cetăţenii să facă sacrificii. Trebuie să luăm şi de acolo de unde este mai mult", a spus el.


Premierul ungar a menţionat că, în ultimii 20-30 de ani, s-a produs o reorientare a capitalismului, acesta îndepărtându-se de valorile morale şi religioase.
"Europa trebuie să vadă acest lucru şi să ia la cunoştinţă că civilizaţia noastră îşi va relua locul pe harta lumii, pentru că 50 la sută din produsul mondial este cel al continentului nostru", a afirmat el.


Orban a spus că Europa trebuie să facă paşi ca să nu rămână în urmă şi că este obligată să asigure bunăstarea propriilor cetăţeni.


"Europa Centrală nu trebuie să fie un teren de joacă sau o zonă tampon, trebuie să acţioneze în aşa fel încât să asigure protecţia propriilor valori. Sunt interese comune, cum ar fi siguranţa energetică, siguranţa traficului, finanţările. Noi trebuie să rezolvăm această problemă şi să implementăm o bancă de dezvoltare proprie pentru Europa Centrală", a spus el.


Premierul ungar s-a referit la situaţia ţării sale, spunând că civilizaţia maghiară este într-o situaţie dificilă.


"Există două surse de alimentare a acestei naţiuni şi dacă ele sunt foarte slabe nu ştiu dacă ea îşi va mai recăpăta puterea. Acestea sunt valorile umane şi constanţa", a susţinut el.


Orban a menţionat că ţara sa trebuie să aibă încredere în succes şi în oamenii ei.


Premierul ungar, Viktor Orban, a participat, sâmbătă, alături de preşedintele Traian Băsescu, la dezbaterea "Europa Centrală - centrul Europei", de la Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească "Tusvanyos", de la Băile Tuşnad, judeţul Harghita.


Cea de-a XXI-a ediţie a Universităţii de Vară şi tabără studenţească "Tusványos" a fost deschisă, miercuri, la eveniment participând câteva mii de tineri şi 500 de invitaţi din ţară şi din Ungaria, personalităţi ale vieţii politice şi economice.


Universitatea de Vară "Tusvanyos" se va încheia duminică, fiind organizată de Fundaţia "Pro Minoritate" din Budapesta şi de Consiliul Tineretului Maghiar din România.

Etichete : 617 684 683
Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită
Știri 28 Martie 2024, 16:51

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită

Gabriela Oana Sivache va fi înlocuită din funcţie în cel mai scurt timp, din cauza scandalului de corupţie care o vizează.

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită
Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni
Știri 28 Martie 2024, 16:40

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni

Plafonarea era valabilă până la finalul acestei luni, dar acum ea se aplică până la 30 iunie 2024.

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni
Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament