Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Referendumul a trecut. Ce urmează?

După ce românii s-au pronnţat prin vot la referendum, urmează ca judecătorii Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra validării referendumului, iar decizia trebuie asumată de Parlament. Întrebarea este cât va dura această procedură.

Referendumul a trecut. Ce urmează?

Articol de Luminiţa Apostolescu, 31 Iulie 2012, 10:28

După numărarea a 99,97% din voturile de la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, situaţia prezentată de Biroul Electoral Central este următoarea: prezenţa la urne a fost de 46,23%.

Majoritatea, peste 87%, a votat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce împotrivă s-au exprimat puţin peste 11%.

Cert este că referendumul nu a atins pragul de validare, pentru că la vot nu s-au prezentat 50 la sută plus unu din numărul alegătorilor cu drept de vot.

Prin urmare, Curtea Constituţională ar trebui să constate că referendumul nu poate fi validat, iar decizia ar trebui citită în plenul Parlamentului reunit, după care preşedintele Băsescu se poate întoarce la Cotroceni, consideră preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Paşii ce trebuie urmaţi după referendum

Curtea Constituţională este cea care decide asupra validităţii referendumului.

Magistraţii Curţii Constituţionale au nevoie de o majoritate de două treimi, respectiv de şase dintre cei nouă judecători, pentru a se putea pronunţa asupra validităţii referendumului, informează Radio România Actualităţi.

Hotărârea Curţii stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia.

Pe de altă parte, decizia Curţii Constituţionale trebuie asumată de Parlament.

Teoretic, ea ar trebui citită în plenul legislativului şi abia apoi Traian Basescu se poate întoarce la Cotroceni, dacă referendumul este invalidat.

Însă Parlamentul este în vacanţă, iar opoziţia nu poate impune convocarea acestuia în sesiune extraordinară pentru a lua act de decizia Curţii Constituţionale.

Potrivit acestei instanţe, legislativul României trebuie să adopte o hotărâre prin care să confirme rezultatele referendumului, acesta fiind, conform magistraţilor, actul care constată finalizarea procedurii de demitere a preşedintelui, totul urmând să se încheie odată cu publicarea hotărârii în "Monitorul Oficial".

Pentru PDL lucrurile sunt clare. Traian Băsescu trebuie să revină la Cotroceni
--fb1

Curtea Constituţională ar trebui să constate că referendumul nu poate fi validat, decizia ar trebui citită în plenul Parlamentului reunit, preşedintele Băsescu se întoarce la Cotroceni, iar criza politică trebuie să ia sfârşit.

Aşa vede preşedintele PDL, Vasile Blaga, evoluţia evenimentelor postreferendum.

"Rezultatul referendumului arată că românii au alte priorităţi: locuri de muncă, creşterea preţurilor, nivelul de trai, plata ratelor, stabilitatea leului, subvenţiile agricole şi, nu în ultimul rând, calitatea învăţământului şi a sănătăţii", susţine Blaga.

Blaga face un apel la USL să nu tergiverseze procedurile.

USL vrea să invoce boicotul şi numărul cetăţenilor cu drept de vot
--fb2

Copreşedintele USL, Victor Ponta, susţine că Curtea Constituţională a stabilit un barem "extrem de înalt" privind participarea la referendum şi invocă boicotul PDL la referendum.

"Cum procedăm în continuare: există o singură posibilitate foarte clară: ce va decide CCR va fi respectat, aplicat de Guvern. Ce va decide nu ştiu să vă spun. Ce pot să vă spun: înainte de a se lua decizia CCR, fiecare dintre părţi - preşedintele suspendat si Parlamentul- îşi va spune punctul de vedere. Parlamentul va spune: CCR a stabilit un barem extrem de înalt, care nu mai există în Europa, în realitatea a existat boicot, nu suntem 18 milioane de cetăţeni", a spus Ponta la un post de televiziune.

Ponta a precizat că la ora actuală, în România, conform datelor preliminare ale recensământului din 2011, locuiesc 16 milioane de cetăţeni cu drept de vot, acest argument urmând să fie transmis CCR de către Parlament.

Prin urmare, susţin cei de la USL, dacă luăm datele preliminare ale recensământului, rezultă că sunt 16milioane de cetăţeni cu drept de vot şi potrivit acestor date, la urne s-au prezentat 50% plus unu din numărul cetăţenilor cu drept de vot.

Deci, referendumul ar fi validat, pentru că, potrivit BEC, s-au prezentat la urne 8.455.336 de cetăţeni.

Scenarii

Dacă referendumul este declarat invalid, pentru că nu a atins pragul de participare la vot, preşedintele suspendat, Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, în funcţia de şef de statului.

Dacă referendumul e declarat valid , Crin Antonescu va rămâne preşedinte interimar timp de trei luni, până când vor fi organizate noi alegeri prezidenţiale.

Oricum, rezultatele finale ale referendumului vor fi anunţate de Biroul Electoral Central miercuri, după care trebuie să se pronunţe Curtea Constituţională.

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici
Știri 08 Mai 2025, 10:38

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici

Proiectul a trecut fără amendamente, dar mai mulţi parlamentari din opoziţie şi de la putere au semnalat lipsa de interes şi...

Deputații au adoptat Ordonanța privind înfiinţarea centrelor de permanenţă medicală în oraşele mici
Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL
Știri 07 Mai 2025, 09:10

Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL

În opinia lui Ionuț Moșteanu, Guvernul susţinut de o astfel de coaliţie ar trebui să fie condus de Ilie Bolojan.

Ionuţ Moşteanu pledează pentru o coaliţie împreună cu PSD şi PNL
Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie
Știri 06 Mai 2025, 17:42

Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie

Participarea la guvernare nu ar mai fi fost legitimă după rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, a afirmat el...

Daniel Suciu: PSD trebuie să rămână în opoziţie
Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv
Știri 06 Mai 2025, 12:11

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv

Numirea acestuia vine după ce, luni, prim ministrul Marcel Ciolacu a demisionat din funcţie, în urma eşecului înregistrat de...

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar până la formarea unui nou Executiv
Președintele Ilie Bolojan  a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu
Știri 06 Mai 2025, 10:01

Președintele Ilie Bolojan a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu şi-a prezentat demisia din funcţia de premier preşedintelui interimar Ilie Bolojan.

Președintele Ilie Bolojan a luat act de demisia din funcţie a premierului Marcel Ciolacu
Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare
Știri 05 Mai 2025, 20:31

Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare

Surse din interiorul şedinţei conducerii PSD au precizat că s-a adoptat în unanimitate ieşirea din coaliţia de guvernare.

Liderii PSD au decis în unanimitate ieşirea de la guvernare
Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie
Știri 05 Mai 2025, 17:25

Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie

Consiliul Politic Naţional al PSD discută rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale, inclusiv varianta ieșirii de...

Marcel Ciolacu: Am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliţie
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului
Știri 05 Mai 2025, 15:09

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului

Surse politice citate de redactorii RRA susţin că liberalii ar putea veni cu o propunere de premier interimar care să asigure...

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliţiei că intenţionează să-şi dea demisia din fruntea Guvernului