Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Răsvan Popescu, noul vicepreşedinte al CNA

Noul vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului este Răsvan Popescu, care a fost ales astăzi în această funcţie, cu opt voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

Răsvan Popescu, noul vicepreşedinte al CNA

Articol de Alexandra Cristea, 02 Aprilie 2015, 09:49

El a fost numit membru titular al CNA de către parlament, cu susţinerea PSD.

După vot, Răsvan Popescu a explicat care sunt atribuţiile vicepreşedintelui Consiliului.

"Primul atribut al vicepreşedintelui este acela de înlocuitor al preşedintelui în momentul în care acesta nu este disponibil. Oricând s-ar întâmpla asta eu pot gestiona instituţia aşa cum am mai făcut-o şi în condiţiile în care se dovedeşte că sunt agreat de majoritatea colegilor mei şi în condiţiile în care sunt agreat de cei mai mulţi oameni, funcţionari ai instituţiei. Cred că pot contribui la o normalizare în timp a situaţiei", a spus Răsvan Popescu.

Alegerea lui Răsvan Popescu ca vicepreşedinte al CNA vine pe fondul tensiunilor din cadrul Consiliului dintre preşedintele Laura Georgescu şi o parte din membrii instituţiei.

Funcţia era vacantă încă din septembrie anul trecut, când Viorel Buda a demisionat, informează redactorul RRA Alexandra Cristea.

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Știri 23 Octombrie 2026, 09:12

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE

Judecătorii CCR au decis că fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind programul...

CCR: Fosta guvernare şi-a depăşit atribuţiile când a adoptat ordonanţa de urgenţă privind SAFE
Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Știri 22 Octombrie 2026, 11:03

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele

Schimbările de ştafetă la cinci ministere s-au desfăşurat în prezenţa premierului.

Noii miniştri ai Guvernului Niculescu şi-au preluat oficial mandatele
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Știri 22 Octombrie 2026, 11:00

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT

Pe agendă se află implicaţiile de securitate ale incidentelor din Marea Neagră, precum şi măsurile pentru protejarea apelor...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa CSAT
Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Știri 21 Octombrie 2026, 09:58

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză

Cabinetul condus de Luca Niculescu a primit votul de învestitură din partea parlamentului, cu 280 de voturi favorabile, un...

Luca Niculescu: Este un moment important pentru România. Ieşim din aproape şase luni de criză
Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
Știri 21 Octombrie 2026, 09:56

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină

Şeful executivului a precizat că un răspuns concret privind preţurile la carburanţi va fi oferit în zilele următoare, în...

Noul guvern ia în calcul prelungirea măsurilor de temperare a scumpirilor la benzină şi motorină
LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Știri 20 Octombrie 2026, 14:02

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului

Guvernul Luca Niculescu, la momentul votului de învestitură.

LIVE VIDEO: Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură al Parlamentului
Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
Știri 20 Octombrie 2026, 13:33

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui

După audierile miniștrilor, urmează votul de învestitură al Parlamentului.

Avize favorabile pentru miniștrii propuși de Luca Niculescu. Cabinetul ajunge la votul Parlamentui
George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu:  Noi nu votăm și nu trădăm
Știri 20 Octombrie 2026, 10:33

George Simion, despre învestirea Guvernului Niculescu: Noi nu votăm și nu trădăm

George Simion, preşedintele AUR, a fost invitatul rubricii "Apel matinal", de la Radio România Actulalități.