Raluca Turcan pledează pentru dezvoltarea şcolilor prefesionale în parteneriat

Creşterea numărului de şcoli profesionale şi dezvoltarea acestor unităţi în parteneriat cu oameni de afaceri sunt două dintre soluţiile PNL din sistemul de educaţie.

Adăugat: 2 Decembrie 2016
Ultima actualizare:2 Decembrie 2016

Politica Romaneasca
Foto: Raluca Turcan, candidat PNL
trimite pe mail

Raluca Turcan, prima pe listele PNL Sibiu pentru Camera Deputaţilor, spune că cel mai bun program antisărăcie este unul axat pe educaţie.

"Motivarea şi stimularea profesorilor la intrarea în sistem, buna pregătire a lor prin şcoli de profesori, mai exact masterate didactice, astfel încât în corpul profesorilor din România să fie profesori bine pregătiţi şi care-şi fac datoria faţă de tineri părinţi şi faţă de societate în general", a spus Raluca Turcan.

Europarlamentarul PSD Ion Mircea Paşcu a criticat într-o conferinţă de presă la Bistriţa ritmul de absorbţie a fondurilor europene în acest an.

În opinia sa, multe proiecte au rămas fără finanţare din cauza întârzierilor.

"Noi am avut o echipă, echipa guvernului Ponta, care a crescut absorbţia fondurilor europene, după care a urmat un an în care n-am absorbit nimic. S-au întârziat o serie întreagă /.../ tocmai pentru ca oamenii să nu poată să facă proiectele în timp util şi n-a existat nici cea mai mică tentativă de a urgenta lucrurile, de a le simplifica, de a permite un acces mai uşor la aceste fonduri, care sunt fundamentale pentru România",  a susţinut Paşcu.

Pe listele ALDE Botoşani pentru un mandat de deputat, candidează Liliana Mincă.

Ea a declarat la un eveniment de campanie că trebuie eliminat decalajul economic dintre Moldova şi celelalte zone ale ţării.

"Să oferim miniştri competenţi pentru guvernare, astfel încât judeţul Botoşani să nu mai fie cel mai sărac judeţ din ţară, copiii din judeţul Botoşani să nu meargă dezbrăcaţi la şcoală, pensionarii din judeţul Botoşani să nu ni se plângă că n-au bani de medicamente, că n-au bani de lemne. Îmi doresc să creaţi locuri de muncă prin proiectele legislative pe care noi le vom propune în parlament pentru agricultori, pentru tineri, pentru cei care astăzi sunt mândri că sunteţi aici, la Botoşani", a îndemnat Mincă.

În programul politic al UDMR, sunt incluse şi modificări la Codul fiscal - anunţa la Oradea candidatul Uniunii pentru un mandat de senator Cseke Attila.

"În următorul parlament, UDMR va propune câteva modificări la Codul fiscal care să vină în sprijinul familiilor cu mai mulţi copii. Dorim să reglementăm posibilitatea ca consiliile locale să aibă posibilitatea de reducere a impozitului pe clădiri, posibilitatea reducerii impozitului pe mijloacele de transport, reducerea impozitului pe teren", a promis candidatul UDMR.

Preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, propune un proiect de lege care să încurajeze traficul mixt prin combinarea mersului pe bicicletă cu accesul la transportul public suprateran, dar şi la metrou.

"Aş propune, suplimentar faţă de un proiect care este deja în parlament, cel de achiziţionare de biciclete cu tichete prin care angajatorul să poată să preia o parte din costurile de achiziţie a unei biciclete; de asemenea, transport alternativ, deci vii cu bicicleta până la staţie, urci bcicleta pe autobuz, călătoreşti zece staţii, ajungi la destinaţie, /.../ de biciclete. Acest sistem trebuie extins. A merge cu bicicleta până la metrou şi apoi cu metroul este de asemenea un sistem modern întâlnit în Europa",  a sus Steriu.

Valeriu Steriu deschide lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor în Bucureşti.

PRM rămâne un partid puternic, deşi a traversat o perioadă politică dificilă - spune Radu Comănici, candidatul partidului pentru un mandat de deputat.

"Partidul România Mare există, participă la alegerile generale în aproape toate judeţele ţării şi are ca obiectiv depăşirea pragului electoral de 5%. Alegerile generale sunt alegerile ultimei şanse pentru Partidul România Mare. O dată cu intrarea în parlamen, vom avea altă perspectivă", a susţinut Radu Comănici.

Radu Comănici candidează pe lista PRM Constanţa.



Autor:
Amalia Bojescu
Editor:
Simona Mihaescu
Adăugat:
2 Decembrie 2016


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza