Protest la Parlament în legătură cu reducerea taxelor consulare

Mai mulți membri ai Comisiei pentru românii de pretutindeni solicită introducerea pe ordinea de zi a propunerii legislative privind reducerea taxelor consulare.

Adăugat: 24 Septembrie 2014
Ultima actualizare:24 Septembrie 2014

Politica Romaneasca
Foto: Mircea Lubanovici, președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni
trimite pe mail

Protest la Parlament. Mai mulţi membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării vor înainta o scrisoare de protest, conducerii Camerei Deputaţilor, prin care solicită introducerea, pe ordinea de zi, a propunerii legislative privind reducerea taxelor consulare.

Acesta este un gest de solidaritate cu deputatul Aurelian Mihai, care, în urmă cu opt zile, a intrat în greva foamei, pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă românii din diaspora, după cum a precizat preşedintele Comisiei, democrat-liberalul Mircea Lubanovici.

"Sunt foarte indignat pentru faptul că atât eu, cât şi membrii Comisiei am avut mai multe tentative de a încerca să rezolvăm această situaţie în mod paşnic, dar, din păcate, nu am găsit nicio înţelegere şi toate demersurile, pe toate planurile pe care noi le-am întemeiat, din păcate nu au găsit rezolvare. Mai mult decât atât, ieri am încercat să avem o întâlnire cu domnul preşedinte Valeriu Zgonea şi am înţeles că nu a fost timp",  a spus Lubanovici.

Răspunsul lui Stanoevici

În replică, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, susţine că departamentul pe care îl conduce lucrează de câteva luni la găsirea unor soluţii pentru reducerea taxelor consulare şi că aştepta propuneri în acest sens şi de la deputatul Aurelian Mihai.

"Am dat în lucru Secţiei consulare a Ministerului Afacerilor Externe două propuneri pe care le-am făcut eu. Aceste propuneri au intrat în lucru. Domnul Aurelian Mihai cunoştea propunerile pe care le-am făcut, ştia că le-am dat în lucru şi că aşteptam la sfârşitul lunii august un răspuns, o propunere. Această propunere a venit din partea Ministerului Afacerilor Externe, pentru reducerea unor taxe consulare", a spus Bogdan Stanoevici.

Deputatul Aurelian Mihai, fost parlamentar PPDD, a intrat în greva foamei în urmă cu opt zile, iar astăzi a fost spitalizat, după ce a leşinat în timpul unei conferinţe de presă pe care o susţinea.
 



Autor:
Radio România
Editor:
Luminița Apostolescu
Adăugat:
24 Septembrie 2014


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza