Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Programul "Prima Casă " a primit îmbunătăţiri

Potrivit primului ministru, luni, va fi publicată în Monitorul Oficial ordonanţa care prevede împărţirea garanţiilor între stat şi bănci, iar, în termen de 15 zile, Ministerul Finanţelor urmează să finalizeze normele de aplicare.

Programul "Prima Casă " a primit îmbunătăţiri

Articol de Adriana Leu, 02 Aprilie 2011, 09:11

Persoanele interesate de achiziţionarea unei locuinţe prin programul "Prima casă" vor putea merge la bănci pentru contractarea de credite imediat după Sărbătorile de Paşte - a anunţat, vineri, premierul Emil Boc, după întâlnirea cu conducerea Fondului Naţional de Garantare.



Potrivit primului ministru, luni va fi publicată în Monitorul Oficial ordonanţa care prevede împărţirea garanţiilor între stat şi bănci, iar, în termen de 15 zile, Ministerul Finanţelor urmează să finalizeze normele de aplicare.



Emil Boc a precizat că până în acest moment, neoficial, două sau trei bănci şi-au anunţat intenţia de a intra în noua formă a programului "Prima casă".



Cu toate acestea, reacţiile oficiale ale băncilor sunt puţin diferite.



BCR a anunţat deja că este prima instituţie de credit care a acceptat să participe la program.



Şeful Reiffesen Bank s-a arătat însă mai rezervat, declarând că împărţirea garanţiei complică lucrurile. În plus, el consideră că băncile vor veni cu oferte proprii pentru credite ipotecare în condiţii similare cu cele oferite acum de programul guvernamental.



CEC Bank a anunţat deja că va lansa o alternativă la acest programul.



Referitor la costuri, premierul Emil Boc afirmă că acestea nu vor creşte.



Cei care au astăzi un program în derulare nu vor plăti nici un leu în plus, ratele vor rămâne la fel, nu se schimbă nimic în cadrul contractului pe care-l au. Nu se modifică nivelul dobânzilor, prevăzut în vechea ordonanţă de urgenţă. Aceasta este condiţia pe care am pus-o, a precizat Emil Boc.



Analistul economic Dan Suciu se arată însă neîncrezător în faptul că băncile vor accepta să practice aceelaşi costuri în noile condiţii.



Greu de crezut aşa ceva. Şi dacă guvernul ar fi păstrat garanţiile 100%, am fi asistat la o majorare a dobânzilor, pentru că avem pe plan european un anunţ de majorare a dobânzilor, şi vom vedea şi această chestiune realizându-se, a spus Dan Suciu.



Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, susţine că, din date încă neoficiale, ofertele băncilor acoperă peste 60% din totalul garanţiilor acordate până în prezent

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:35

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor

Premierul Luca Niculescu a anunţat eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 1 ianuarie, o măsură...

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor
Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:34

Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă

Noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave pe aeroportul Otopeni, a anunţat aseară Serviciul Român de Informaţii, iar Uniunea...

Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă
Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Știri 04 Noiembrie 2026, 09:00

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie

Premierul Luca Niculescu a afirmat că va face publice date mai precise despre majorare atunci când va cunoaşte întreaga...

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
Știri 04 Noiembrie 2026, 08:57

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului

Propunerea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR, care spun că astfel părinţii ar fi stimulaţi şi ar putea reveni mai...

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Știri 02 Noiembrie 2026, 14:44

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare

Toate propunerile în acest sens vor fi centralizate în cel mult două săptămâni, a anunţat astăzi preşedintele partidului,...

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Știri 02 Noiembrie 2026, 08:40

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"

Chiar la ora 16:00, când erau programate dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, premierul Luca Niculescu are programate...

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"